Loudness War – Alege intre DINAMIC si MAI TARE

featured image

Loudness War in traducere romaneasca ar fi lupta pentru “mai tare“. In industria muzicala din ultimii ani este tot mai prezent fenomenul numit Loudness War, tendinta de a realiza muzica ce suna mai tare decat “concurenta”. Mai tare nu inseamna aici mai fain, cum este folosita mai nou expresia “mai tare”, ci tare ca definire a tariei sunetelor, ca volum.

Am sa fac o sinteza a unor materiale ce le-am citit eu, si am sa imbin aceasta sinteza cu experienta personala, iar la finalul articolului s-ar putea sa iti faci o parere pertinenta despre aceasta lupta pentru mai tare, si daca vei produce muzica, sa stii cum sa abordezi subiectul. Inevitabil te vei ciocni de compresie dinamica, masterizare, si impresia ca mai tare e mai bine. Daca lucrezi in cunostinta de cauza, poti alege cum vrei sa sune piesele tale.

Subiectul este mai vechi decat doar cativa ani…, este vechi de multi ani, am sa fac o scurta incursiune in subiect, sau in acest fenomen daca vrei, am sa explic cum se face si care sunt rezultatele, apoi voi trage niste concluzii si te invit si pe tine sa tragi concluziile tale, apoi sa iei decizii asupra propriilor piese.

Mai demult, prin anii ’90 ascultam muzica ce era pe atunci actuala, si muzica anilor ’80, predominant. Sigur ca erau si altele, dar astea predominau. Am inceput sa observ diferente intre cum suna pisele din ani diferiti, aveau un sound diferit. Puneam muzica pe la chefuri prin scoala generala si prin liceu, la revelioane, cu un CD-player si un casetofon sau doua. Aveam casete cu selectii, special facute pentru petreceri. Inevitabil, ca sa obtin in mod constant acelasi volum al muzicii din locul unde era petrecerea, trebuia ca piesele care sunau mai tare sa le dau mai incet, iar cele care se auzeau mai incet, sa le dau mai tare.

Nu intelegeam de ce daca eu ascult sa zicem un album pe CD la un anumit volum care imi convine, apoi schimb discul si pun un album mai recent, mai nou, acesta suna mai tare sau mult mai tare. Evident ca trebuia sa il dau mai incet ca sa ajung la acelasi volum in camera. Apoi mai tarziu prin 2004 cand am facut cursul de DJ, am invatat sa egalizez piesele in casti, adica piesa care urma sa o mixez, o pregateam inainte in casti, astfel incat sa am cam acelasi nivel de joase, medii, inalte si volum cu piesa care canta pe sala deja, astfel ca la mixaj, sa se potriveasca. Si acest lucru e cu atat mai greu de facut cu cat diferenta dintre anii in care au fost realizate cele doua piese este mai mare. De exemplu daca mixez o piesa din anii ’80 cu una din 2007 o sa am o diferenta foarte mare intre ele ca volum, si reglaje de ton .

Apoi cand am inceput eu sa compun si sa fac muzica electronica pe PC, am ajuns sa vad grafic ceea ce auzeam si nu imi explicam: diferentele de dinamica si posibilitatea mediului digital de a impinge volumul unei melodii mult prea mult in sus, comprimand dinamica enorm. Compresia dinamica este folosita in productia audio, si la interpretarile live, pe scara larga, de zeci de ani, daca aceasta se foloseste cu simt de raspundere, duce la rezultate excelente. Insa in ultimi ani “s-a sarit calul”. Si am sa iti explic in continuare cum si de ce.

Ce este Loudness War?

Pe wikipedia.org gasim ca definitie, a fi un termen peiorativ pentru concurenta de a masteriza si a realiza inregistrari cu un nivel tot mai mare al volumului. Discurile single de 7″ se masterizau cu un volum ceva mai mare, limita fiind data de mediul analogic, la care inainte de distorsiune, semnalul trece prin saturatie. Adevarata lupta a inceput insa cand mediul CD audio a inceput sa primeasca tot mai multa atentie si sa ajunga usor in casele ascultatorilor. Pe mediul digital, limita e data de mediul de stocare, aceasta fiind de 0dBFS, insa fara portiunea de saturatie, si totodata lasand loc unor tehnici noi de a ridica volumul. Pe mediul digital, ce tinde sa treaca de zero dBFS, inseamna distorsiune.

Pe un site englezesc am gasit o alta definitie, mai putin tehnica, dar care acopera excelent toate laturile implicate:

Asa-numitul “Loudness War” este o poveste fantastica, un mit modern plin de nonsens care a hipnotizat industria muzicala din ultimii zece ani – si care degradeaza in permanenta, muzica pe care noi o ascultam.

Pe un alt site am gasit o poza foarte reprezentativa, pe care am editat-o traducand textul in romaneste.

loudness war

Cum a inceput acesta batalie, si pentru ce se lupta producatorii si casele de discuri?

Chiar inainte de aparitia CD-ului audio pe piata, discurile de vinyl, single de 7″, erau ascultate in baruri la tonomat (foarte multi oameni in Romania spun tonomat in loc de automat de cafea, uneori si in loc de bancomat  🙂  – in engleza termenul este jukebox). Se credea ca daca se face o masterizare a unui material audio care sa sune mai tare decat concurenta, adica celalalte discuri din tonomat, va atrage atentia publicului si in consecinta va fi mai populara si va avea vanzari mai mari.

Oricum, posibilitatile tehnice date de redarea discurilor limiteaza posibilitatea de a comprima dinamic piesele prea mult, si de a masteriza la un volum mult mai mare decat concurenta, limitari care in mediul digital nu exista. Astfel, ca sa ridici volumul unei piese pe vinyl, ai nevoie sa folosesti un spatiu mai mare de pe suprafata discului, insa oricum la redare, acul ar trebui sa vibreze fizic mai mult, sau mult mai mult, ceea ce poate duce la distorsiuni, sau chiar iesirea acului de pe canalul de citire, adica imposibilitatea de a asculta. La acel nivel, nici corectia RIAA nu este suficienta pentru a tine lucrurile sub control. O pacaleala era marirea volumului pentru primele cateva zeci de secunde din piesa, in concordanta cu posibilitatile fizice si tehnice, si apoi revenirea la nivelul “normal”, pentru a nu ocupa mult spatiu pe disc.

Treaba se schimba radical pe mediul digital unde nu exista limitarile descrise mai sus, ci doar limita de 0 dBFS, pragul maxim admis pe formatul digital. Apar alte tehnici, unelte si posibilitati care permit in mediul digital ridicarea cu mult a volumului, fara a intra in distorsiuni, iar asta se face prin limitare si compresie dinamica. Pretul platit este desigur calitatea inregistrarilor lipsite de “viata”, lipsite de culoare, de dinamica, de umbre si lumini.

Incepand cu anii ’90 CD-urile au fost inregistrate la niveluri sonore tot mai mari, apropiindu-se vertiginos de 0dBFS, iar in anii 2000 multe din inregistrari raman departe de preferintele audiofililor, tocmai pentru ca sunt lipsite de viata, de dinamica, mergand pe noi tendinte de “mai tare”, pana in 0dBFS, sau chiar mai tare, in distorsiuni.

In 2008 a atras atentia publicului albumul Death Magnetic, al celor de la Metallica, prin faptul ca media volumului pe CD-ul audio, este peste 0dBFS, distorsionand, evident. Eu personal nu am reusit sa ascult cap-coada acest album, mi se apre obositor si nu imi face placere sa ascult astfel de distorsiuni. Prefer un album vechi tot de la Metallica, dar care suna excelent. Ai sa vezi mai jos un filmulet care iti arata exact diferentele de care vorbesc.

Avem o astfel de distorsiune si la piesa lui Nelly Furtado – Say It Right, in special pe kick-drum. Distorsiunile probabil sunt voite ca sa mareasca impresia de “tare”.

Un mic avantaj al compresiei dinamice prea mari, dar fara distorsiuni, este posibilitatea de a audia in conditii mai putin potrivite, un material audio cu mai multe detalii – cum este mediul din masina, sau un aparat de radio portabil, locuri galagioase in care asculti in casti – mijloace de transport in comun, sau chiar si acasa pe un sistem audio mai putin performant – cum sunt combinele audio, sau boombox-urile, etc. O compresie dinamica este bine venita la un audiobook, unde e important sa auzi toate cuvintele, si sa iti retina atentia, acolo nu e asa de importanta  dinamica.

Pentru astfel de auditii, care din pacate predomina, posturile de radio, sau cel putin, marea lor majoritate, aplica peste materialele emise, o compresie dinamica drastica, astfel incat se pierde o foarte mare parte din dinamica, insa repet – avantajul este ca poti sculta mai usor in conditiile descrise ceva mai sus.

Se credea in mod eronat ca piesele masterizate sa sune mai tare, ajungeau inclusiv pe radio sa sune mai tare si astfel erau mai apreciate. S-a dovedit ca nu taria piesei face din ea un hit, ci compozitia in sine, de aceea am scris la inceput ca Loudness War este un mit. Exista parerea generala ca mai tare inseamna implicit si mai bine. S-a demonstrat contrariul.

Oamenii cand compara doua piese intre ele, nu taria sunetului este criteriul de comparatie. Plus ca, asa cum ai sa vezi in video-ul de mai jos, exista piese comerciale care suna tare, sau foarte tare, insa nu sunt hituri, nu sunt mediatizate si nu sunt apreciate. O piesa proasta, degeaba suna tare, asta nu o face mai buna; in schimb daca ar suna impecabil, poate ar avea o sansa in plus, desi tot compozitia are ultimul cuvant.

Bob Katz, un inginer de sunet foarte cunoscut, apreciat indeosebi pentru masterizari, sustine ca Loudness War va apune, pentru ca iTunes ofera serviciul de streaming (difuzare) iTunes Radio. Spre deosebire de un mp3 player, iTunes Radio va normaliza toate piesele la acelasi nivel, asta insemnand ca indiferent de nivelul la care o piesa a fost masterizata, va suna la acelasi nivel cu cea precedenta.

Iata un video de pe youtube, in care poti vedea diferente de masterizate de-a lungul anilor a unei piese, poti vedea ca sunt piese care suna tare dar nu sunt renumite, vezi diferenta intre piesele vechi si noi ale Metallica, si iti faci o idee despre ce am scris mai sus.

In martie 2010, inginerul de mastering Ian Shepherd a organiat Dynamic Range Day, o zi in care lumea online avertizeaza despre aceasta problema si promoveaza ideea ca “Dynamic music sounds better” – adica “Muzica dinamica suna mai bine“. Acea zi a avut un succes moderat, dar urmatoarea, cea din 2011, a captat atentia si suportul unor firme mari din industria muzicala cum sunt SSLBowers & Wilkins si Shure precum si ingineri de sunet ca Bob Ludwig.

Poti participa si tu la aceasta idee:

http://dynamicrangeday.co.uk/

Ian Shepherd a facut un test simplu pe o piesa in 3 variante de masterizare, apoi trecuta printr-o simulare a difuzarii sale pe radio, dovedeste ca si versiunea nemasterizata, si cea masterizata “normal”, si cea masterizata “pentru radio” si distrugatoare de dinamica, la radio suna la fel. Deci nu are nici un sens sa masterizezi o piesa mai tare ca sa iesi in evidenta pe radio. In schimb daca pastrezi dinamica, va suna bine pe multe alte sisteme audio, si inclusiv pe radio.

Testul este chiar aici.

Importanta dinamicii

Dinamica unei piese este data de diferenta dintre varfurile cele mai inalte, sau tari mai degraba, si pasajele cele mai linistite. Hai sa vedem cum traducem asta in mod practic pe intelesul tuturor, si sa luam un exemplu din viata de zi cu zi.

Sa zicem ca esti in fata casei tale, si doua case mai incolo, intr-o zona linistita din oras sau la sat, cineva canta la pian sau la saxofon, intr-o camera cu ferestrele deschise. Fara sa vezi acea persoana sau instrumentul, relizezi ca este o interpretare in direct, la un instrument acustic. La fel daca o formatie canta muzica la un concert si esti cateva strazi mai departe si se aude sunetul, iti dai seama ca e o trupa care canta live, si nu este redata o inregistrare. Pe de alta parte, oricat de performant ar fi un sistem audio, daca vecinul asculta muzica tare, iti dai seama rapid de la distanta ca nu este nici trupa care canta nici cineva care interpreteaza un instrument acustic.

Diferenta intre cele comparate este data de dinamica, de acele varfuri de volum, atacuri, care fac diferenta. Uneori intr-o interpretare live diferentele intre nivelul mediu al muzicii si aceste varfuri poate fi de 20 dB sau chiar si mai mult.

Ca sa iti faci o idee despre diferenta asta, imagineaza-ti ca stai de vorba cu cineva la 1-2 metri distanta, si la un moment dat bati din palme. Bataile din palme pot avea cu 20 dB mai mult decat nivelul mediu al conversatiei.

In mod similar in muzica sunt folosite aceste varfuri, care dau o forma deosebita sunetului, o dinamica placuta urechii, si o anumita nuanta melodiei. O buna parte din inginerii de sunet se pare ca au impresia ca noi cumparam muzica pentru ca suna tare, nu pentru ca chiar ne place acea muzica. Si astfel ei cauta sa masterizeze la un nivel cat mai mare.

Daca ar fi sa inregistram acea conversatie si bataia din palme, pe un recorder digital, ar trebui ca bataia palmelor sa fie undeva in maxim 0 dBFS, ca sa nu distorsioneze, iar conversatia in sine, fiind mai mica cu 20 dB decat bataia din palme, ar fi inregistrata undeva la -20 dB.

Cum poti sa cresti un astfel de material in volum, fara sa depasesti 0 dBFS? Prin reducerea dinamicii: poti amplifica doar semnalul care se afla sub o anume valoare, iar ce este peste, ramane neatins. Astfel, poti ridica nivelul audio al conversatiei pana sa zicem la -3 dBFS, ceea ce rezulta este o dinamica de 3 dB, in loc de cea de 20 dB care era initial.

In mod similar avem inregistrari cu doar 3 dB dinamica, sau chiar si mai putin, care nu mai suna “natural”, intrumentele isi pierd din naturalete si detalii, se pierde viata unei melodii, si materialul rezultat de multe ori este greu de ascultat, obositor.

CD-ul audio cand a fost introdus pe piata, avand o rezolutie de 16 biti, promitea o dinamica de 96 dB! Asa cum o inregistrare digitala pe 24 biti are posibilitatea unei dinamici de 144 dB! Si noi, folosim 3, sau 6, sau 1… normal ca suna prost si e mai mult galagie decat muzica. Si pentru ca aceste inregistrari suna… tare, cei mai multi din ascultatori se vor arunca la potentiometrele de volum sa dea mai incet.

Cum inceputurile acestui fenomen Loudness War au fost date de cineva care a observat ca dand putin mai tare suna mai bine, si atrage atentia, s-a gandit ca daca da si mai tare e si mai bine, si tot asa.

Ridicand nivelul inregistrarii, pierzi ocazia de a obtine acelasi nivel sonor prin ridicarea volumului din potentiometrul de volum, ceea ce pastreaza si dinamica.

Multi dintre cei care lupta pentru a masteriza sa sune mai tare, gasesc ca materialul comprimat dinamic suna mai bine decat cel necomprimat. Daca ei ar lua varianta comprimata si ar ajusta volumul astfel incat sa se auda la fel de tare la auditie, ca si varianta necomprimata, probabil ca si-ar da seama ca au fost impresionati de nivelul de cantitate, volum, si nu de calitatea materialului; de fapt calitatea in acest caz tinde sa scada la versiunile prea comprimate.

Sa vorbim putin despre potentiometrul de volum al unui sistem audio.

Din punct de vedere electronic, potentiometrul de volum este un rezistor variabil, plasat in calea semnalului audio, pentru a ne permite sa controlam volumul. Daca am sunta acest potentiometru, sunetul ar disparea? O comparatie buna este un robinet pe o conducta de apa, daca l-am sunta, apa s-ar opri? Nu, ci ar curge din abundenta, maxim. La fel si cu potentiometrul de volum, fara el sunetul s-ar auzi la maxim cat poate amplificatorul, si ti-ar pune in pericol si auzul, si boxele :). Deci potentiometrul de volum il folosim pentru a da incet, nu pentru a da tare.

Deci, cand dam mai tare, acest rezistor influenteaza mai putin semnalul audio. Cu cat dam mai incet, acesta influenteaza mai mult semnalul audio, scazand calitatea. Ca urmare, ca un material comprimat, care suna tare, sa aiba un volum aparent in aceeasi incapere, cu un semnal necomprimat dinamic, va trebui sa il dai mai incet, rezistorul potentiometrului de volum afectand mai mult semnalul in calitate. Acuma… cate urechi aud diferenta si cate nu, nu stiu, dar ar trebui sa faci o proba sa asculti cu urechile tale, poate ti se pare relevant, poate nu. Diferentele se pot auzi oricum cel mai bine cand semnalele difera cu cel putin 10 dB.

Cum spuneam, compresia dinamica ajuta la auditiile in masina, sau noaptea cand nu vrei sa iti deranjezi vecinii, compresia dinamica amplifica sunetele care altfel ar fi prea incet si nu le-ai auzi. Ok, dar de ce trebuie sa distrugem inregistrarile prin compresie dinamica, nu ar fi mai bine ca player-ul sa aiba pe el un buton de copresie dinamica, pe care sa il folosim la nevoie dar sa lasam inregistrarile dinamice asa cum sunt ele in mod firesc, pentru a ne putea bucura de tot ce ofera o inregistrare de calitate, cand avem ocazia?

Chiar la un moment dat ma gandeam ca as avea nevoie ca cineva sa imi masterizeze piesele sau sa invat sa fac eu asta mai bine, asa ca pana una-alta am facut un mastering la piesele mele asa cum am stiut eu, desi credeam ca am nevoie de un mastering mai extravagant,  insa am primit o multime de complimente pentru ce am realizat pana acum, pe partea de calitate, chiar oameni care in general asculta cu totul altceva decat ce am compus eu, mi-au spus ca desi nu e ceea ce ei consuma in general, suna foarte foarte foarte bine calitativ. Ba chiar cineva s-a decis sa cumpere doar CD-uri originale si sa nu mai asculte mp3-uri dupa ce mi-a ascultat un CD de-al meu in masina sa, si asta era cu un CD produs in intregime din fisiere la 16 biti/44.1 KHz, pentru ca nu aveam alte posibilitati.

Apoi ma gandesc.. poate as vrea sa vad cum suna o piesa de-a mea masterizata de altcineva, dar pana una-alta nu as renunta la dinamica, am convingerea ca dinamica discului care nu lupta pentru Loudness War, castiga urechea ascultatorilor. Si cand asculti o muzica inregistrata, mixata si masterizata impecabil, cu dinamica si sunet clar si aerisit, ai tendinta sa iti placa chiar daca nu este in sfera ta preferata. Uneori e de bine, eu asa am patit cu muzica jazz, am mers la Festivalul de Jazz de la Garana, si acolo cand am auzit cum suna… mi-a picat falca pe jos, m-am indragostit pe loc de jazz si nu ma mai puteam desprinde, am vrut sa tot ascult.

Cateva concluzii:

– De ce sa comprimi dinamica daca nu este nevoie?
– Suna mai bine necomprimat, lasa muzica sa respire, sa traiasca.
– Sfarsitul Loudness War va insemna inceputul unei noi ere de aur in industria muzicala.
Unele cercetari arata ca nu exista nici o legatura intre “mai tare” si vanzari.
– Oamenii nu observa diferenta de volum cand compara doua melodii intre ele.
– Muzica cu dinamica buna suna mai bine chiar si pe radio, aici este dovada.
– Player-ele moderne audio, inlatura efectul de “tare” prin functia de ReplayGain.
– Cei mai multi ascultatori, vor da muzica “tare”, mai incet.

Te provoc sa nu crezi nimic din ce am scris aici si sa asculti cu urechile tale. Ia o piesa dinamica din anii ’80 inregistrata bine,  fa-i compresie dinamica, si vezi ce iese. Asculta pe sistemul tau audio o piesa a lui Chris Rea din anii ’80, si apoi asculta pe acelasi sistem la acelasi nivel, o piesa de pe Death Magnetic, sau asculta tot piese de la Metallica, una de pe Death Magnetic, alta de pe …And Justice For All. Daca comprimat este ceea ce iti doresti… comprima si fa cum consideri, eventual cere feedback ulterior daca faci pentru altii. Daca iti place dinamic si aerisit, doar de tine depinde sa produci muzica dinamica si calitativa, fara distorsiuni.

Cateva link-uri de unde am dezvoltat cateva idei pentru acest articol:

http://www.barrydiamentaudio.com/loudness.htm

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:9pv0GmlDfO8J:noisey.vice.com/en_uk/read/the-loudness-war-is-nearly-over+&cd=4&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

http://dynamicrangeday.co.uk/about/

Scrie-mi mai jos care sunt concluziile si preferintele tale, m-as bucura sa schimbam idei, ar putea fi ceva constructiv. daca ai avut parte de ceva experiente la productia sau auditia materialelor care lupta pentru “mai tare”, impartaseste si cu noi acea experienta.

Daca ai intrebari, completari, sau vrei sa imi scrii un mesaj, lasa-mi un comentariu. Daca te ajuta acest articol, scrie-mi, m-as bucura sa stiu ca am muncit cu folos.

Te poti abona aici pe site pentru a primi e-mail de la mine cand scriu cate un articol nou, trebuie doar sa completezi formularul din dreapta-sus de pe pagina, sau sa lasi adresa de e-mail in bara verde de sus :).

Iti multumesc ca ma citesti,

Suna bine! Suna tot mai bine!

Armin Fatol

PS:

  • Nu arunca electronice la gunoi, acestea se pot recicla.
  • Cumpara discurile originale, vei avea o satisfactie mai mare ascultand muzica!
Iti place ce citesti?
Aboneaza-te GRATUIT la noutatile de pe acest site! Vei primi e-mail de la mine cand apar noutati, si te poti dezabona oricand. Daca stii pe cineva care ar fi interesat sa citeasca aceste articole, ii poti recomanda acest site.
Nu trimit spam, datele tale sunt in siguranta.

This entry was posted in auditie, masterizare and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

8 Responses to Loudness War – Alege intre DINAMIC si MAI TARE

  1. Alin says:

    \’\’– Player-ele moderne audio, inlatura efectul de “tare” prin functia de ReplayGain. \’\’
    Eu stiam ca ReplayGain normalizeaza volumul deci aduce modificari asupra materialului audio, deci este o functie negativa. As dori sa stiu daca acest lucru se afirma si in articol sau contrariul: adica, ca ReplayGain este o functie pozitiva. Vreau doar sa inteleg fenomenul bine si nu sa am dubii.
    Multumesc.

    • armin armin says:

      Nu sustin ca ReplayGain este o functie pozitiva, as prefera sa spun ca e ceva care mie nu imi place sa folosesc in general dar mai ales cand fac auditii, tocmai pentru ca aduce modificari ale materialului audio, in schimb poate fi o functie utila atunci cand ascultam muzica intr-un mediu galagios (tramvai, autobuz, in oras pe strazi aglomerate, etc) sau cand muzica se foloseste in scop ambiental (restaurante, cafenele, supermarket-uri, etc).
      Asta era ideea acestei concluzii, ca degeaba noi ca producatori ne-am chinui sa facem sa sune mai tare in detrimentul dinamicii, pentru ca in final la ascultator functia ReplayGain oricum aduce nivelul la fel cu cel al celorlalte piese din playlist. Si daca e tot aia, de ce sa nu facem ceva dinamic si sa sune fantastic de bine?

  2. Maryan says:

    Salut, e unul dintre subiectele mele preferate. In primul rand, aleg dinamic in loc de “mai tare”.
    Nu prea pot “digera” muzica hypercompresata, plata si uniformizata ca volum. Nu am sa inteleg niciodata tendinta asta de a abuza de hypercompresie.
    Adevarul e ca poti face track-ul sa sune si dinamic si tare fara sa-l compresezi prea mult. Vad ca in unele cazuri efectiv se exagereaza.
    Foarte folositor articolul! Pacat ca sunt putine astfel de bloguri in romana!

    • armin armin says:

      Da, mie personal compresia excesiva mi se pare si obositoare si inutila; daca nu suna bine, degeaba compozitia este de exceptie (desigur, si invers).

  3. Salutare tuturor si nu in ultimul rand tie Armin, foci o treaba excelenta pe acest blog.
    Pe subiectul in cauza sunt multe de discutat. Din anii de experienta care ii am, as putea vorbi ore pe aceasta problema si asta nu pentru ca sunt un inginer de sunet cu extrem de multe cunostinte in domeniu. Detin ca si monitoare audio HS80-urile de la Yamaha la care cand vreau sa ascult ceva calitativ, dau play la melodi sub anul 2000 si nu neaparat genuri de muzica electronica, diferenta este foarte vizibila calitativ. Cand vine vorba de masterizare compar finalul proiectelor cu actualitatea si credema imi impac cu greu dorinta de a scoate ceva calitativ dar nu si incet in acelasi timp. Sunt un audiofil care ar vrea sa se vanda doar formate AC3 sau wav daca s-ar putea si binenteles si 5.1 la adevarata valoare, nu emulari ale Mp3-ului care cunoaste doar 2 canale si ma desgusta de cele mai multe ori. Ieri mi-am achizitionat prima mea interfata audio cu care vreau sa-mi rezolv intr-un anume fel si cateva lucruri ce tin de acest subiect, pana in prezent am invatat si lucrat doar pe o placa de sunet de la Creative model “SoundBlaster XG Fatal1ty Pro” si consola de la ElitPro care inca ma ajuta cu anumite conexiuni, tot ce vreau sa spun este ca intradevar calitatea sunetului este prioritara si conteaza cu mult mai mult decat volumul care il ai la dispozitie oricand pe ori ce mediu de redare. As vrea sa reflecte cat mai multi ingineri de sunet intelesul acestui subiect (cam este un semnal de alarma). Oricum in majoritate cazurilor indiferent de domeniu tendintele se invart dealungul anilor, eu cred ca in viitorul apropiat compresia dinamica dusa la extrem va inceta sa mai prospere, deoarece sunt destul de observabile exemplele de distorsiuni care supara din ce in ce mai mult ascultatori de rand. Un DA MARE pentru cei ce inteleg expresia ” lasa Gain-ul si vezi Eq-ul”.

  4. armin armin says:

    Mai tare iti poate atrage si retine atentia asupra muzicii, restul sunetelor din afara muzicii disparand. Insa subiectul este daca facem asta din mix/master, sau din butonul de volum. Ajungem deci tot la “mai tare”, dar un alt fel de “mai tare” 🙂 . Ascultam nu demult piese de prin anii ’80 la care pe langa muzica in sine imi place efectiv cum sound-ul conduce boxele, cum pot sa dau tare si sa sune excelent, cu o compresie rezonabila, si pe cealalta parte, inregistrari noi care suna plat, si ori le dau tare ori incet, nu prezinta interes, si mai mult, la unele se aud compresoarele cum “respira”, de multe ori nu intr-un mod creativ.

  5. Hei! De cand asteptam ca cineva sa atace subiectul si la noi!!! Il urmaresc si eu cu interes de cam 3-4 ani. De asemenea, mai am o denumire pentru el: America vs Europa. O sa observi ca cei care comprima si dau mai tare, intr-o proportie covarsitoare sunt cei din Statele Unite. Si cumva se face diferenta, cel putin in vanzari, considerand superficialitatea cat si “galagia” vremurilor in care traim. Adevarul e ca si mie imi place mai tare. Si omului in general ii place mai tare. De unde si succesul unor genuri de muzica precum house respectiv Tiesto…. faptul ca e un ritm, o toba, care e pur si simplu tare si te coordoneaza….

    Reflectam si eu la un moment dat asupra chestiunii legate de mix si master, respectiv faptul ca piesele care-mi plac mie cel mai mult au fost facute la un moment dat la un anumit timp. Daca ar fi fost facute acum, mai recent, ar fi sunat altfel, doar prin prisma mix-ului. Asa ca e de datoria mea sa cunosc cat mai multe detalii despre fenomen si sa incerc sa creez chestii care-mi plac mie si vor dainui peste timp.
    Interesant subiect.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

What Do You See?