PC si software pentru inregistrari audio

ProTools inregistrari audio soft daw pc mac

Urmeaza o serie de articole ce trateaza mai in detaliu ce discutam in articolul trecut, si iau rand lista de echipamente necesare intr-un home studio, intru in detalii si te voi ghida cum sa alegi o parte din echipamentele necesare.

Asa cum am scris in acel articol, Sfaturi pentru un home studio, ai nevoie de cateva scule pentru studio-ul tau de acasa, dintre care o parte sunt indispensabile. Odata ce le ai pe acestea, te poti apuca de treaba – inregistrat, compus, etc.

Astazi vreau sa ne ocupam de primele doua din lista scrisa in articolulul acela:

PC-ul si software-ul audio (DAW).

Ce urmeaza sa scriu este orientativ, daca ai alte solutii mai bune… e si mai bine! poti completa cu idei sau poti intreba ceva daca ai o neclaritate, lasand un comentariu mai jos in aceasta pagina.

Sunt sigur ca tot ce vei compune si toata muzica pe care vrei sa o realizezi, o vei inregistra pe ceva. In urma cu niste ani, studiourile de inregistrare analogice foloseau pentru asta banda magnetica. Dura destul de mult doar sa calibrezi toate echipamentele din studio, de la magnetofoane la mixere, si sa pregatesti studioul pentru o sesiune de inregistrari.

In zilele astea, intrii in camera, pornesti calculatorul, dublu-click pe o pictograma, si gata, ai studioul pregatit :). Si daca a crescut complexitatea lui si posibilitatile de a genera, edita si prelucra sunetul, oricum iti face viata mai usoara, mai ales ca editarea pe banda presupune ori taierea benzii si lipirea ei, ori pentru editare nedestructiva, se facea o copie care se edita astfel, sau se edita doar prin re-inregistrari de pe o banda pe alta… era o munca imensa, erau oameni care se ocupau doar cu asta in studio.

In principiu este necesar sa ai un recorder, pe care sa inregistrezi instrumentele ce le interpretezi, tu sau alti interpreti. Apoi ai nevoie sa editezi inregistrarile, sa adaugi efecte, si diverse procesoare de semnal, apoi un mixer pe care sa mixezi mai multe canale/instrumente/voci/sunete/etc, iar mixul final sa il ai pregatit pentru eventuale alte procesari/(pre)masterizare pana melodia e gata pentru auditie.

Acest articol nu are ca scop sa acopere toate procesele prin care trece sunetul, ci doar sa iti formeze o idee despre ce ai nevoie pentru a produce muzica.

In loc de un recorder dedicat, care este si scump si mai putin versatil decat un PC+software, recomand sa folosesti un PC pentru toate sarcinile de mai sus, sau un computer MAC de la Apple. PC-ul este cel mai popular desi sistemele MAC sunt din ce in ce mai accesibile.

1. PC

La PC se aplica regula “cu cat mai puternic cu atat mai bine“. Foarte puternic ca putere de procesare, inseamna de multe ori si mai scump, deci ia-ti cel mai performant PC pe care ti-l permiti, eventual si la mana a doua gasesti statii de lucru de renume, performante.

Este foarte util sa consulti cerintele de sistem ale softurilor ce urmeaza sa le instalezi inainte de a cumpara PC-ul. Asa te asiguri ca DAW-ul ce urmeaza sa il rulezi are resurse suficiente, si ca ruleaza pe platforma respectiva – unele softuri sunt doar pentru PC (Sonar Cakewalk) iar altele doar pentru MAC (Digital Performer).

Cateva lucruri de care sa tii cont, pe cat posibil:

1. Memorie cat mai multa (4 GB), este una din componentele cheie ale PC-ului, de care depinde viteza de procesare cand lucrezi cu softuri audio.
2. Spatiu pe disc suficient (500GB daca folosesti PC-ul doar pentru inregistrari audio). Daca ai SSD in loc de HDD viteza de procesare creste considerabil.
3. Port firewire (daca planuiesti sa iti iei placa de sunet cu aceasta interfata, dar e bine sa o ai oricum, desi nu e neaparat)
4. Suficiente porturi USB (eu am 6 dar folosesc si un hub USB, pentru ca nu-mi ajung, deci daca ai cu 8 sau 10 e si mai bine)
5. Sa fie silentios – daca ai liniste cand compui sau inregistrezi, si PC-ul trebuie sa fie silentios, sa nu captezi sunetul lui pe inregistrari, si sa nu deranjeze cand asculti muzica sau faci un mixaj, pentru asta poti folosi o placa grafica cu racire pasiva, fara ventilator, o sursa silentioasa, si un sistem de racire silentios pentru procesor – la mine acesta din urma imi da batai de cap 🙂
6. Unitate optica sa citeasca si sa scrie CD/DVD, eventual BD.
7. Un monitor mare te ajuta sa lucrezi mai usor, si sa nu pierzi timp mutand ferestre din soft, ci sa te concentrezi pe ceea ce faci. De 27″ ar fi fain, de 24″ e super-OK, dar sigur te descurci si pe 22″ sau mai mic daca nu ai altul. Pentru sanatatea ochilor, e preferabil sa nu mai lucrezi pe cele vechi cu tub catodic, ci numai pe cele cu LCD, fie ele pe LED sau fara. unii prefera sa lucreze pe doua monitoare – pe unul ai fereastra proiectului deschisa in DAW, si pe celalalt ai ferestrele secundare, mixerul, efectele, etc. iarasi, nu e obligatoriu dar ar fi fain.
8. Pentru eventualitatea ca vrei sa umbli in PC dupa un timp la configuratia hardware (daca adaugi memorie sau HDD/SSD), daca cumperi un PC nou, sa ceri garantie pe componente, nu pe sistem, sa nu puna sigiliu pe carcasa, daca e facut in magazin din componente, astfel poti usor sa inlocuiesti sau adaugi componente fara sa isi piarda garantia.
9. Poti folosi si un laptop daca vrei mobilitate, insa eu personal nu recomand, pentru ca la acelasi pret, desktop-urile se misca mai rapid.

Si am sa iti dau si configuratia pe care eu am realizat acum ceva ani, cateva melodii:

AMD Sempron 2200+ (1500MHz), 256 MB DDRAM, HDD 160 GB, MB ASUS A7N8X-E Deluxe, SB M-Audio Audiophyle 24/96).

Surprins?

Deci daca compari sistemul asta cu sistemele actuale care il baga in buzunar… sigur ai suficienta putere de procesare pentru a inregistra si realiza muzica.

2. Software audio (DAW):

Acum ca ai computerul, ca sa il poti folosi ai nevoie de software. Desigur, pe langa sistemul de operare, ai nevoie de un software audio cu care sa inregistrezi, editezi, mixezi, etc. Acesta este DAWDigital Audio Workstation.

Ai variante gratuite la dispozitie, precum si pe bani. Poti incepe cu un soft gratuit, si cand vei considera ca te limiteaza si vrei mai mult, atunci va fi momentul sa dai bani pe unul mai serios.

Dintre varintele gratuite poti incerca:

Qtractor (Linux)
Audacity (Windows & Linux)
LMMS (Windows & Linux)

Dintre variantele platite, poti incerca astea, dar mai sunt si altele:

Ableton Live (MAC & PC)
Steinberg Cubase (MAC & PC)
Pro Tools (MAC & PC)
Adobe Audition  (MAC & PC)
Cakewalk Sonar (PC)
FL Studio (PC)
GarageBand (MAC)
Logic Pro (MAC)
Magix Samplitude (PC)
PreSonus Studio One (MAC & PC)
– Reaper (PC)
Propellerheads Reason (MAC & PC)

Testeaza cateva, si apoi alege ce ti se potriveste, insa vezi sa nu ajungi peste 6 luni sa fi tot in stadiul de cercetare si indecizie :). Fiecare luna de cercetari, inseamna o luna mai putin in care produci muzica.

Cam toate fac acelasi lucru. Difera ergonomia, stilul de lucru, si mici facilitati, dar in principiu toate sunt pentru facut muzica. Un criteriu ar mai fi si popularitatea, daca ai nevoie de portabilitate de la un studio la altul, daca folosesti un soft cunoscut, ai toate sansele ca aproape orice studio unde vrei sa mergi cu sesiunea de lucru, sa aiba acel program.

Despre soft cam atat deocamdata, daca ai intrebari sau compeltari, lasa un mesaj mai jos.

Azi am vorbit despre computer si soft pentru produs muzica, primele din lista de 12 scule necesare intr-un home studio, din articolul Sfaturi pentru un home studio. Revin cu continuarea seriei acestor articole, o sa vorbesc despre urmatoarele componente – interfata audio si castile, foarte importante care impreuna cu acestea doua din articolul de azi, intregesc sistemul cu care te poti apuca de treaba.

Suna bine! Suna tot mai bine!

Iti multumesc ca ma citesti,

Armin Fatol

PS:

  • Nu arunca electronice la gunoi, acestea se pot recicla.
  • Cumpara discurile originale, vei avea o satisfactie mai mare ascultand muzica!


Iti place ce citesti?
Aboneaza-te GRATUIT la noutatile de pe acest site! Vei primi e-mail de la mine cand apar noutati, si te poti dezabona oricand. Daca stii pe cineva care ar fi interesat sa citeasca aceste articole, ii poti recomanda acest site.
Nu trimit spam, datele tale sunt in siguranta.

This entry was posted in studio and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to PC si software pentru inregistrari audio

  1. Cip says:

    Eu as recomanda SSD, ca mediu de inregistrare, pt ca din punct de vedere al vitezei pur si simplu NU se compara cu un HDD clasic, nici macar unul la 10.000 rpm+.
    Laptop-urile s-au ieftinit mult, dar pt unul puternic trebuie totusi sa scoti mai multi bani din buzunar decat pt un desktop cu aceeasi configuratie, asta se stie, ca sa nu mai vorbim ca si daca monitorul e de 17 inch si tot e putin pt un proiect mai complex, un monitor extern ar trebui uneori.
    Personal mi-am luat un laptop ASUS Rog (da, e computer de gaming, stiu, si desi nu am niciun joc pe el, cele de gaming sunt de multe ori si cele mai puternice, mi l-am luat customizat din State – e mult mai ieftin la ei) cu urmatoarea configuratie:

    Intel i7 Haswell Quad-Core, 2.3 GHZ
    32 GB RAM (4 x 8GB), DDR3, 1600 Mhz
    SSD 1 – Intel 730 series, 480 GB (pe asta e stocat Windows 8.1)
    SSD2 – Intel 730 series, 480 GB (pe asta merg inregistrarile)
    Placa video nVidia dedicata, 3 GB memorie video
    Ecran 17”
    DVD-R/RW

    E drept ca a costat destul de mult, dar e o configuratie care nu va avea nevoie de un update foarte curand si ca putere / rapiditate lasa vasta majoritate a desktopurilor in urma, cu mult. Windows 8.1 se incarca in circa 4 secunde, spre exemplu. Nu s-a blocat niciodata si chiar cand am facut (de proba), o melodie pe 24 de track-uri, 20 din ele fiind instrumente soft, cu efecte plug-in de reverb (cele mai mari devoratoare de resurse) asociate mai multor soft-synth-uri, si tot a mers brici (desi cooler-ul procesorului o luase rau la goana). Pt cine vrea viteza SSD dusa la extrem, cele pe interfata PCIe sunt ideale – Apple lucreaza cu asa ceva, dar preturile la ei sunt oricum peste PC, in general.

    Placa de sunet: Avid Mbox 3 sau, alternativ, Cakewalk Sonar V-100 Studio (asta din urma poate fi folosita si ca mixer independent, insa nu cred ca se mai produce)

    Microfon: Shure SM58 (pt voce), Shure SM57 (pt instrument, daca e cazul) – nu recomand achizitionarea din Romania, din cauza riscului extrem de crescut de a lua un fake. Magazinul Thomann din Germania e sursa sigura, ca si Music Store Koln, tot de la nemti – sunt rapizi, prompti si livreaza in Romania fara probleme. Avand in vedere popularitatea acestor 2 microfoane, singurele tari cu adevarat sigure ca sursa de productie sunt USA si Mexic, exista tutoriale pe net oricum care arata cum se pot deosebi fake-urile de cele originale, dar nu costa mult oricum si sunt si foarte durabile.

    Ca DAW, folosesc alternativ Acoustica Mixcraft 7 si Studio One 3 (pt asta din urma mi-am descarcat varianta gratuita, care nu are atatea facilitati ca cele platite, dar merge excelent). Mixcraft 7 este extrem de usor de utilizat si de invatat, e un soi de Garage Band pt Windows (desi e mai complex decat softul lui Apple). Nu am dorit un soft complicat / complex care sa-mi ia o groaza de timp sa-l invat si ulterior sa-l folosesc, Mixcraft-ul e super accesibil si face absolut tot ce am nevoie, inclusiv editare de sunet pe clip video (cu despartirea de rigoare a imaginii de sunet pe canale separate). Si Mixcraft si Studio One vin cu instrumente soft suficiente pt ca cineva sa poata scoate linistit multe albume de muzica electronica, cap-coada. Necesar ar mai fi doar un MIDI keyboard controller. Eu folosesc Arturia Keylab 61, este o clapa de foarte buna calitate, claviatura e facuta la nemti e fiabil si robust, se simte ca si cum ar fi un keyboard profesional, desi firma e franceza…

    Sub nicio forma nu as recomanda inregistrarea pe HDD-ul pe care se afla si sistemul de operare, daca e SSD e ok (eu chiar si aici am optat pt un al doilea SSD pe care sa inregistrez, nu pe cel cu OS-ul, pe care-l mai folosesc si pt poze, playlist-uri de filme si muzica si alte prostii din astea). Daca utilizatorul are HDD clasic, ar fi indicata achizitionarea unui HDD, eventual extern, cu interfata USB 3.0, pt ca latenta reprezinta o problema extrem de serioasa, mai ales ca majoritatea placilor de sunet pt PC au in cel mai bun caz USB 3.0 si nu Firewire (standard asociat in general Mac-ului). Daca utilizatorul nu-si poate permite SSD, o viteza de minimum 7.200 rpm pe HDD ar fi necesara, cu toate ca, repet, recomand un SSD, chiar si cel mai lent fiind mai rapid decat un HDD la 15.000 rpm, sa zicem. Intel au un departament de cercetare si dezvoltare extrem de bun, iar SSD-urile Intel sunt renumite pt durabilitate, desi am auzit ca si Kingston, OCD, Crucial si Samsung sunt bune.

    Avantajele SSD-ului ar fi si rezistenta mult crescuta la socuri (nu mai trebuie sa inchizi complet computerul cand pleci cu el la drum, decat daca vrei), zgomot zero (nu are parti / platane care sa se miste), bateria tine mai mult pt ca un SSD consuma mai putin. Iar preturile incep sa scada pe zi ce trece. Laptopul asta pe care mi l-am luat e primul care are SSD si nu m-as mai intoarce la HDD pt nimic in lume…

    Procesorul si memoria ajuta mult in cazul folosirii multor track-uri, efecte (in special de reverb, mare consumator de resurse, cum spuneam), ca sa nu mai vorbim de plug-in-uri, soft-synth-uri, instrumente virtuale, etc. Daca nu se au in vedere aceste lucruri, un Intel i5 dual-core de ultima generatie si o memorie de 8-16GB RAM sunt arhi-suficiente, chiar si pt urmatorii ani. In acest caz doar un upgrade de la HDD la SSD ar putea fi util, pt ca face nu doar sistemul de operare, dar si lucrul mult mai rapid.

    Pe partea de DAW-uri, e discutie lunga si aici parerile sunt din cele mai subiective (la fel ar fi si dezbaterea veche de zeci de ani Mac vs Windows). Ce ti se potriveste mai bine, ala e bun. In materie de DAW, se poate aplica principiul “cel mai scurt drum este ala cunoscut”. Sigur ca nu toate au puterea de editare de sunet (fisiere WAV / AIFF) / post-productie a unui Pro Tools sau Steinberg Nuendo, dar pt un studio de casa, cred eu ca nici nu e cazul de asa ceva.

  2. Mihai Dor says:

    Mi-a facut plăcere să recitesc diverse tutoriale de pe acest site. Inițiativa ta este de apreciat dar trebuie să te aștepți și la unele critici și mai ales să îți amintești cum erai și tu la începutul acestei pasiuni, să ne amintim toți cum odată nu știam atât de multe despre un anumit subiect și să nu ne fie rușine de acest lucru. Mi-aș dori să se discute mai mult și despre alte DAW-uri (poate nu am reușit eu să parcurg toate materialele) despre lucruri tehnice, altele decât cele discutate până acum, ca de exemplu…despre “latență”…am citit eu ceva dar sunt destule materiale(aproape exhaustive) despre acest subiect. Am observat în materialul despre Cubase că deși aveai o placă de sunet performantă latența era cu mult peste cea tehnic admisă, adică 10 ms. Din cunoștințele mele, creierul ( și nu urechea) sesisează latențele mai mari peste 11,3 ms, deci sub această latență poți lucra bine piesele în DAW. Diferențele de cateva milisecunde sub valoarea de 11 nu se pot sesiza, am citit și eu.Îmi doresc să discutăm mai mult despre orice subiect fie el tehnic, fie despre software. Fiecare din noi avem ceva de împărtășit. În multe din textele tale am găsit idei cu care sunt în totalitate de acord, îmi plac concluziile tale atât de obiective, de echidistante, sincere fără a avea subiectivism, încăpățânare, pedanterie sau alte asemenea răutăți. Cred că fiecare din noi am trecut prin etapele prin care ai trecut și tu sau erau timpuri când credeam că știm suficient dar ce departe eram.Unele lucruri le știam cum ar fi cânatatul al mai multe tipri de instrumente, teorie muzicală, cânat cu trupe, înregistrări pe bandă magnetică, mixere, sisteme PA, clape, etc. La început am cunoscut primul DAW, FL care, sincer să-ți spun, m-a dezamăgit la fel cum a făcut și Cubase(doar varianta SX mi-a plăcut). Îmi place mult cum se lucrează în Reason, Ableton, Studio One și Samplitude. Poate căspun prostii, multe prostii dar am lucart în Pro Tools(am avut placa de sunet profesională M-Audiofille DELTA) și nu am fost mulțumit. Cubase și Fl au ceva prea simplist în arhitectura lor, ca mod logic de organizare. E doar o diferență de percepție,poate. TUTORIALE frumoase are și Ciprian Pop, http://ciprianpop.eu/joomla/ e nemaipomenit cum a tratat, în special, Propellerhead Reason. Cu toată prietenia, Mihai Dor

  3. Mihai Dor says:

    Imi place articolul tau. Sunt pasionat de DAW-uri dar nimeni din “gasca de meseriasi IT” nu ma poate lamuri in ceea ce priveste componentele hardware dedicate productiei muzicale. Paraca tot eu mai stiu ceva in plus fata de ei. Voiam sa te intreb daca, configuratia mea hardware este potrivita ptr acest lucru : CPU AMD FX 6300, AM3+ x64 (un middle-end), MB Gigabyte FX 970A UD3P socket AM3+, 8 GB RAM (F-1600, oc2000), SSD GOODMAN 60GB(cam micutz), HDD 2 TB, Placa de sunet dedicata pe 16 bits (stiu ca ar fi fost mai buna pe 24). Folosesc Reason 5 si Ableton 8.2.1 si 9.02 dar si Samplitude si PreSonus chiar si Pro Tools dar foloseste prea multa memorie si am renuntat la el. Intrebarea este daca aceasta arhitectura hardware facuta dupa buget face fata din punctul tau de vedere si care dintre SO XP, 7 sau 8 sunt mai potrivite. Am facut muzica si cu un AMD 1.9 Ghz si 1 GB RAM dar aveam SO Home Edition si rula brici. Am citi ca Phenom AMD six core a fost vedeta studiourilor muzicale, asa sa fie?

    • armin armin says:

      Daca un PC face fata sau nu la lucrul in DAW, depinde de mai multi factori; da, ai o configuratie buna, dar conteaza cum o folosesti; adica, daca incarci 3 instrumente virtuale si pui cate 2 efecte pe fiecare canal, ai toate sansele sa mearga brici; daca pui 50 de instrumente virtuale, cu o gramada de efecte, automatiari, etc, probabil ca o sa mearga mai greu sau o sa se agate sau chiar blocheze; daca pui 10 instrumente virtuale “mari”, care au nevoie de procesare si memorie multa, e posibil sa-l “omori”. daca incarci 100 de canale de wav-uri fara efecte, probabil ca va merge brici. Deci, ai o configuratie buna, parerea mea este sa te pui sa faci muzica, sa compui, sa lucrezi; daca merge usor si fara sa se agate, cu numarul de canale, instrumente, si efecte cu de care ai tu nevoei in acea sesiune, e ok, dar asta trebuie testat practic; Avand SSD, ma gandesc ca sistemul de operare e pe SSD, si la mine e la fel, o sa mearga fain. Nu as recomanda sa faci upgrade decat daca vei simti ca ai nevoie; cand ajungi sa lucrezi la un proiect care iti darama PC-ul si cere mai mult, atunci da, fa upgrade, altfel nu e cazul. Dar e esential ca si tu la randul tau sa folosesti in mod optim resursele care le ai, de exemplu sa elimini efectele pe care nu le (mai) folosesti sa zicem; ai testat un efect, doua, trei, si la final decizi ca unul din ele il vrei pe un anume canal; celalte doua le scoti afara daca nu le mai folosesti; altfel, daca raman cate 2 efecte nefolosite pe fiecare canal, care mananca” resurse, este potential hardware irosit :). Ca sisteme de operare nu as mai recomanda XP; deci 7 sau 8 e ok, mai ales datorita driverelor. Nu este necesar sa ai in PC procesorul care il foloseste nu stiu ce studio sofisticat; trebuie sa folosesti un procesor care isi face treaba si se incadreaza in buget :). Nu am studiat daca Phenom six core mananca jar in studio, importante sunt rezultatele! 😉

  4. armin armin says:

    Salut Marius! Prin inregistrari “fine” nu stiu daca te referi la inregistrari la o rezolutie mare, sau fara probleme de gen pacanituri, zgomot de fond, etc. In ambele cazuri, oricum, un laptop pana in suma asta disponibila, cam isi face treaba; gasesti usor un i3 dual core cu 8 gb ram si HDD de 1 TB, iar ce e foarte important este sa ai o placa de sunet care sa aiba rezolutia pe care o doresti, preferabil externa, pe USB, si chiar poti inregistra lejer cateva canale simultan pe asemenea configuratie; Da, ti se recomanda desktop de catre ceilalti, pentru ca poate ei presupun ca tu vei face ulterior si procesare in timp real la ceea ce inregistrezi – adica deschizi un DAW, un Cubase, sau Pro Tools, sau ce-o fi, si te pui sa aplici efecte, sa mixezi, si sa aranjezi piesele; pana la un anumit prag, merge si cu acest laptop, insa la un moment dat daca folosesti prea mutle plugin-uri, se cam ineaca, de aia toti iti zic sa iti iei desktop, si nu zic rau, DAR daca ai nevoie de portabilitate , si ai zis ca vrei sa inregistrezi, nu sa faci muzica in DAW (desi repet, pana la un punct poti si asta), merge de minune acest laptop si o placa externa – fie ca vrei rezolutie mai mare adica macar 48 KHz/24 bit, fie ca vrei sa sune bine si fara probleme la inregistrare – dar depinde de placa de sunet si microfonul sau sursa pe care o folosesti, laptopul face fata fara probleme. Sa zicem ca ai o placa de sunet externa pe USB, si vrei sa inregistrezi un microfon condensator si o chitara electrica, sau bass, sau al doilea microfon, ce vrei tu. Fie ca inregistrezi cu un DAW sau cu un soft de editare cum ar fi Audacity sau Audition, chiar si laptopuri mai slabe ca si configuratie decat asta care il poti lua acum cu 2000 lei, pot face fata acesti provocari fara probleme. Doar sa tii seama ca la aceiasi bani, un desktop e mult mai puternic, daca iei desktop de 2000 lei, e mai puternic, si daca iei si second hand, e si mai puternic. Dar daca ai nevoie de portabilitate, nu mai conteaza, iti faci treaba cu laptopul. Daca te mai pot ajuta cu ceva, scrie-mi incerc sa fac tot posibilul sa te ajut; de asemeni te astept sa imi scrii daca ai rezolvat si cum iti merge, sau daca ai altceva de inregistrat de crezi ca nu face fata laptopul. Merci!

  5. Marius says:

    Salut! Am si eu o intrebare. Ce laptop recomanzi sa imi cumpar pentru a creea inregistrari cat mai ”fine”. Multa lume imi recomanda un desktop dar am nevoie de ceva portabil caci nu stau foarte mult in acelasi loc si un laptop e mult mai usor de transportat. Bugetul imi este limitat la 2000lei. Multumesc anticipat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

What Do You See?