Posts

Rezolutiile inregistrarilor digitale. 16 bit 44.1 KHz sau 24 bit 48 KHz?

Ca sa intelegi mai bine ce reprezinta aceste date tehnice ale unui semnal digital, am sa explic intr-un mod mai tehnic un pic dar sper sa fie totusi pe intelesul tuturor. Merita sa faci un efort sa intelegi, pentru ca vei stii ce setari sa alegi pentru inregistrare, si pentru formatul final al unei inregistrari, dupa prelucrare, vei stii prin ce procese trece semnalul de-a lungul lantului audio, alegand calea optima a semnalului pentru o calitate cat mai mare.

Cu totii vrem inregistrari de calitate, insa cu toate acestea, prea putini inteleg ce se intampla in spatele unor setari ale unui mediu digital de inregistrare si redare audio. Si daca nu facem setarile cele mai bune/optime, nici nu putem obtine totdeauna calitate maxima a inregistrarii.

Semnalul poate fi analogic si transformat in semnal digital, dar poate fi si generat direct digital de echipamente dedicate cum sunt sintetizatoarele digitale de exemplu. In acest articol am sa scriu despre semnalele analogice convertite in semnale digitale si ulterior inapoi in analogice.

Microfonul are rolul de a transforma undele sonore in semnale electrice. In functie de variatia in frecventa si intensitate a semnalului audio, si semnalul electric generat de microfon va varia ca frecventa si intensitate, proportional. Ne referim aici la domeniul audio de frecvente, care este 20 Hz – 20.000 Hz. In mod similar si doza electromagnetica de pe o chitara transforma semnalele primite de la corzi in semnale electrice.

Intr-un sistem audio analogic, semnalul electric ce vine de la microfon sau doza urmeaza a fi amplificat la nivel de linie, apoi urmeaza a fi prelucrat, si inregistrat pe un mediu analogic (banda de magnetofon de exemplu) sau amplificat pentru redare (in cazul unui concert, sau pentru monitorizare).

Intr-un sistem audio digital, sau care contine tronsoane/echipamente digitale, semnalul analogic trebuie convertit in semnal digital. Semnalul digital se prelucreaza sau se inregistreaza, dupa care e converteste din nou in semnal analogic pentru a fi amplificat pentru redare.

Conversia semnalului analogic in semnal digital se face cu un convertor Analog-Digital (AD).

Conversia semnalului digital in semnal analogic se face cu un convertor Digital-Analog (DA).

Pentru a intelege conversia semnalului analogic in semnal digital si invers, ma voi folosi de graficul semnalului analogic – pe un osciloscop se poate vedea semnalul in mod grafic. La fel poti vedea grafic un semnal digital, in modul de editare din DAW-ul tau.

rezolutia semnalului analogic digital osciloscop conversie esantionare adancime bitiPe un osciloscop poti observa ca semnalul analogic este reprezentat ca o linie continua, chiar daca variaza ca si frecventa si ca amplitudine in timp, insa este continuu, neintrerupt. Convertorul analog-digital va analiza acest semnal continuu, si il va transforma in semnal discontinuu, adica intrerupt, prin inregistrarea de esantioane la intervale egale de timp.

Din acele esantioane, la redare semnalul va fi reconstituit de convertorul digital-analog, cu aproximatie, in semnal continuu. Doua proprietati ale semnalului analogic se iau in evidenta: frecventa si intensitatea.

Pentru ca un semnal analogic sa poata fi reconstituit din cel digital, numarul de esantioane inregistrate intr-o unitate de timp (de exemplu secunda) trebuie sa fie minim dublul frecventei maxime a semnalului inregistrat. Asadar, pentru spectrul audio, care este 20 Hz-20.000 Hz, avem nevoie de minim 40.000 de esantioane pe secunda ale semnalului, pe care le inregistram pe mediul digital. Daca sunt mai multe, cu atat mai bine, pentru ca inseamna ca mediul este capabil sa inregistreze si sa redea o gama si mai larga de frecvente. Frecventa standard de esantionare a semnalului pentru formatul unui CD audio este 44,1 KHz (adica 44.100 esantioane pe secunda). Asadar putem inregistra si reda semnale audio de pana in 22.500 Hz pe formatul CD audio.

Pentru conversia semnalului analogic in semnal digital mai avem nevoie sa inregistram si intensitatea fiecarui esantion, adica cat de puternic sau slab este semnalul in acel moment in care s-a inregistrat esantionul. Semnalul audio variaza ca intensitate, are o dinamica, nu este un semnal constant ca intensitate. Asadar pentru fiecare esantion vom avea o valoare diferita a intensitatii semnalului din acel moment in care se ia esantionul. Procesul se numeste cuantizare.

O scurta paranteza introductiva pentru ce urmeaza: daca ai observat vreodata un difuzor, ai vazut ca membrana sa se poate deplasa si inspre afara si inspre inauntru in egala masura, adica ea are o pozitie de mijloc in care este in repaus, si in functie de semnalul de la bornele sale, poate sa iese in afara, sau sa intre inauntru. Putem spune ca semnalul audio, fata de pozitia zero, ia valori pozitive si negative.

In mod similar, si esantioanele din mediul digital pot avea ca intensitate valori positive si negative, urmarind variatia semnalului analogic, care ia si el valori pozitive sau negative fata de pozitia zero (in care difuzorul este in repaus) in functie de aceasta variatie, la redare si membrana difuzorului se va deplasa proportional.

Intensitatea semnalului analogic de linie, va avea o valoare maxima a intensitatii sale, care in domeniul amatorilor este de 0,447 V, iar in domeniul profesional este 1,736 V. Asadar, de la un varf pozitiv la unul negativ (+0,447V si -0,447V), avem pentru domeniul amatorilor 0,894 V iar pentru cel profesional 3,472 V. Aceste valori maxime sunt utile pentru compatibilitatea dintre echipamente, stabilind standardul pentru semnalele de linie.

Revenind la intensitatea fiecarui esantion, aceasta se inregistreaza in domeniul digital ca un numar pozitiv sau negativ, mai mare sau mai mic, in raport cu nivelul zero la care nu avem semnal deloc (cazul ca difuzorul din exemplu este in repaus). Avem de convertit prin urmare un semnal electric a carui valoare maxima este valoarea semnalului de linie. Cu cat vom aloca o plaja mai mare de astfel de numere, va creste acuratetea cu care este convertit semnalul. Intre zero si 1.736 V, semnalul analogic poate lua in timp, un numar infinit de valori. Mediul digital limiteaza acest numar la unul finit – cu cat mai mare, cu atat mai bine. Standardele pentru plaja de valori ce le poate lua semnalul electric audio sunt numere intregi cu semn (pozitive sau negative) reprezentate in mediul digital, pe un anumit numar de biti.

De exemplu, pe 2 biti se pot reprezenta 22=4 numere. Pe 3 biti putem reprezenta 23=8 numere, pe 4 biti putem reprezenta 24=16 numere, si creste exponential. Standardul pentru formatul CD audio este 16 biti, asadar vom putea reprezenta intensitatea esantioanelor, pe o plaja de 216=65.536 valori. Fiind cu semn, adica si valori pozitive si negative la un loc, rezulta ca vom avea 32.768 valori negative, valoarea zero, si 32.767 valori pozitive, in total cele 65.536 valori.

Pentru fiecare bit adaugat, dinamica semnalului inregistrat va creste cu cate 6 dB.

Evident, semnalul analogic va avea intensitati de valori cuprinse si intre doua numere consecutive din aceasta plaja, acestea la conversia in digital se vor aproxima la cea mai apropiata valoare ce se poate reprezenta in mediul digital. Aceasta aproximare, rotunjire, se numeste zgomot de cuantizare. De aici si pierderea de calitate in momentul conversiei, cel putin al nivel teoretic, pentru ca in practica, cred ca cu totii am ascultat muzica de pe CD-uri audio originale care suna bine sau foarte bine, asadar, desi exista acest neajuns al mediului digital, in practica urechea umana nu simte aceste diferente. In anumite conditii, totusi, se pot auzi diferentele, daca ai un sistem audio foarte performant (si scump), in conditii excelente de auditie, vei auzi aceste neajunsuri, vei dori ceva mai calitativ, mai aproape de analogic sau chiar analogic. Insa cum majoritatea oamenilor in ziua de azi asculta muzica in format mp3, cu siguranta nu putem spune despre formatul CD audio ca suna prost, din moment ce este mult mai calitativ decat cel mp3. Da, exista si formate digitale mai calitative, si vom vorbi si despre ele.

Rata de esantionare (numarul de esantioane luate intr-o secunda din semnal) si adancimea in biti (numarul de biti) ne dau impreuna rezolutia sistemului audio. Spunem despre formatul CD Audio ca are deci o rezolutie de 44,1 KHz/16 biti, si o dinamica de 96 dB.

4-bit-linear-PCM

Sursa imaginii: wikipedia.org

 

Un semnal analogic (cel rosu) convertit pe 4 biti PCM in esantioane digitale (cel albastru); adancimea in biti este 4, asadar amplitudinea fiecarui esantion este una din cele 16 valori posibile (24=16). In imaginea-exemplu de mai sus, avem 23 esantioane – punctele albastre. In mod similar, pentru formatul CD audio, semnalul analogic se converteste pe 16 biti (216=65.536 valori in loc de 24=16 valori cate sunt in acest exemplu) si din semnal se inregistreaza si se convertesc 44.100 esantioane intr-o secunda de semnal audio (44,1 Khz), fata de 23 de esantioane cate avem aici in imaginea-exemplu. Acum sunt convins ca ti-ai facut o idee cam ce e pe un CD audio ca mod de stocare a datelor 🙂 .

Chiar daca urechea umana aude pana in 20.000 Hz (20 KHz), formatul CD audio permite inregistrarea semnalelor pana in 22.500 Hz, ceea ce ajuta ca inregistrarea sa sune mai bine datorita unor frecvente armonice pe care desi nu le auzim, ele sunt acolo si contribuie la acuratetea semnalului audio. Ai sa vezi pe datele tehnice ale unor sisteme audio deseori valori peste cei 20 KHz cat aude urechea umana. Ca o paranteza, odata cu avansarea in varsta, auzul uman se deterioreaza, si nu mai percepe chiar pana la 20 KHz, ci tot mai putin. Iar pe langa inaintarea in varsta mai sunt si alti factori care efecteaza auzul, cum ar fi expunerea frecventa la volume mari timp indelungat (cluburi), mediul de viata zgomotos (bulevarde aglomerate, santiere, etc).

Pentru a creste plaja de frecvente ce poate fi inregistrata pe un sistem digital, avem nevoie sa crestem rata de esantionare. Astfel ai sa gasesti in practica aparate care pot inregistra si reda formate audio de 48 KHz, 96 KHz, sau chiar 192 KHz.

Plaja dinamica a formatului, fiind exponentiala, aproape de linia de zero, unde semnalul este mic, avem de a face cu zgomot de fond mare. Pentru ca nivelul de linie maxim al semnalului analogic este acelasi, adica 0,447 V pentru domeniul amatorilor si 1,736 V pentru cel profesional, in sus nu putem creste dinamica marind adancimea in biti, insa putem mari dinamica in jos, asadar pe 24 biti sau 32 biti, semnalul va avea o dinamica mult mai mare, si pentru ca zgomotul de fond se afla pe primii biti de dinamica (din ce 16 de la CD audio de exemplu), iar pe 24 sau 32 biti putem folosi mai multi biti pentru semnalul util, stiind ca tot cam acelasi numar de biti, primii biti, vor fi pentru zgomotul de fond. Rezulta zgomot de fond mult mai mic si dinamica mai mare pe 24 biti sau pe 32 biti.

Odata cu cresterea rezolutiei, creste calitatea semnalului inregistrat/convertit, insa avem si cateva dezavantaje. Unul dintre ele este ca avem nevoie de putere mai mare de procesare a semnalului la conversie si la redare. Un alt dezavantaj este ca semnalul digital inregistrat astfel, va ocupa mai mult spatiu pe mediul de stocare. Inca un dezavantaj este ca ai nevoie de echipamentul care sa suporte aceste rezolutii si la inregistrare si la redare, ceea ce nu este tot timpul la indemana.

Daca ai tot ce este nevoie ca sa treci peste aceste neajunsuri, cand inregistrezi in DAW si lucrezi la o melodie, e bine sa alegi minim 48 KHz/24 biti, este un format decent, rezonabil, si optim din punct de vedere al raportului avantaje/dezavantaje. Daca poti, foloseste 32 biti. Ai sa vezi intr-un articol urmator mai multe detalii despre alegerea formatului la inregistrare.

Exista inregistrari decente din anii ’80, realizate in mediu digital, si e greu sau imposibil sa auzi diferente intre 44.1 KHz si cele facute la 48 KHz, asa cum e greu sau imposibil sa auzi diferente intre cele realizare strict analogic si cele realizare cu ajutorul echipamentelor digitale din acei ani. Chiar am un disc de vinyl pe care sunt unele piese inregistrate, mixate si masterizate analogic, altele inregistrate, mixate si masterizate digital. Suna la fel de bine, si suna chiar foarte bine. Iti dai seama ca acum noi avem acces la echipamente cel putin la fel de performante cum erau pe atunci doar in studiouri scumpe, noi acum le avem acasa, de exemplu o interfata de sunet cu convertoare si preamplificatoare de calitate, astfel incat putem obtine rezultate cel putin la fel de bune daca stim sa le folosim. Iar intelegerea rezolutiilor mediilor digitale este un pas important spre a iti folosi eficient interfata audio.

Semnalul convertit din analog in digital, este stocat pe mediul de stocare digital (SSD, HDD, CD, DVD, BD, etc). Copierea ulterioara a fisierelor in format wav, mp3 sau altele, de pe un mediu digital pe altul, se face fara pierdere de calitate, si se paote multiplica in oricat de multe exemplare la aceeasi calitate. Aici nu vorbim de formatul CD audio, sau DVD-audio, ci vorbim de copierea de fisiere reprezentand formatele audio.

Pentru a putea fi redat ulterior, acest semnal ce se gaseste in fisierele wav sau mp3, sau alte formate, sau pe formatele CD-audio sau DVD-audio, acesta trebuie convertit in semnal analog, apoi amplificat pentru a putea fi redat de difuzoare. Din semnalul discret inregistrat in format digital, la redare se va aproxima semnalul continuu, acesta evident ca nu mai este FIX ca cel analogic initial, ci aproximativ. Aproximarea se face destul de bine in sensul ca urechea umana in general, nu sesizeaza diferente prea mari. Si aici, o ureche educata poate face diferenta.

Din cauza acestor conversii si aproximari ale semnalului de-a lungul conversiilor, pentru a pastra fidelitatea unui semnal audio trebuie sa evitam sau sa reducem la minim pe cat posibil conversia lui. Scriu asta pentru ca am vazut cazuri cand se fac conversii inutile din analog in digital sau invers, si se puteau evita.

Te provoc sa asculti diferentele cu urechile tale, inregistreaza un semnal audio analog la diferite rezolutii si apoi asculta diferentele intre cel analogic si cele digitale precum si intre cele digitale de rezolutii diferite intre ele.

Articolul urmator va completa aceasta intruducere in lumea conversiilor AD si DA, ai sa vezi de ce e bine sa inregistram la rezolutii mari chiar daca rezultatul final va fi la rezolutie mica (mica inseamna CD audio, nu mai mica de atat).

Cu drag,
Armin

Vinyl: Long, Extended, Single, Maxi care/cum, si de ce?!

O gramada de formate din vinyl, si nu stii exact ce sa alegi. Dar de ce s-au mai facut alea mici daca pe alea mari incap mai mult? Si mai difera si viteza de rotatie?! 🙂

Toata lumea stie ca exista discuri de vinyl mari sau mici, doar ca alea mici au mai putina muzica.

Ok, cam asa este dar o scurta descriere a fiecarei variante te ajuta sa le indragesti pe toate. Pentru ca fiecare varianta are meritul ei. Nu am sa intru foarte in detaliu, doar vreau sa iti faci o idee.

Standarde de marime, cu diamentrul in inch: 7″, 10″, 12″.

Standarde de viteze, in rotatii pe minut (RPM): 33 1/3 (adica 33.33), 45, 78

LP (Long Play) – Album

LP (Long Play) – Album

Long Play (sau LP): este discul mare de 12″ de vinyl la 33.33 RPM, care de obicei contine albumul, o colectie de piese selectate sub acelasi titlu, ce dureaza in total, in general peste 25 minute, maxim cat poate sa ofere suportul de inregistrare, in cazul vinyl-ului de 12″, 23 de minute pe o fata de disc, deci aproximativ 45 de minute in total.

Exista exceptii, si variatii, nu e ceva “batut in cuie”, dar pentru o buna fidelitate, acesta e standardul. S-au obtinut chiar si peste 38 minute inregistrate pe o fata de disc de 12″, insa asta a fost posibil prin scaderea volumului per total a inregistrarii, compresie dinamica, si apropierea fizica a canalelor spiralei ce contine inregistrarea pe disc, cu dezavantajele aferente – un ac uzat sau plin cu praf poate sa sara cu usurinta, citind defectuos, si marirea diafoniei (acul citeste si de pe spiralele alaturate, fura putin si de acolo).

7 inch vinyl single

7 inch vinyl single

Single (sau SP): este discul mic de 7″ la 45 RPM, folosit in special pentru lansarea unei piese anume, separat de album, piesa continuta si pe album in general (evident, la toate aceste date exista si exceptii). Conceput pentru o medie de 4-5 minute pe fiecare fata, la 45 RPM.

Marea majoritate a single-urilor au in centru o decupare mai mare, utila pentru rularea lor in tonomat (in engleza Jukebox). Acestea se pot asculta pe un pick-up normal, impreuna cu un adaptor special, care vine fie cu pick-up-ul, fie separat si e universal pentru orice pick-up, fie impreuna cu single-ul, si se poate da jos de pe el la nevoie.

Single-ul are in general doua melodii pe el, desi i se spune single (singur), pentru ca de fapt o piesa anume este extrasa (de pe album) pe single, fiind cea principala, fata A, iar piesa a doua este fata B a single-ului, aceasta poate sa fie o alta piesa de pe acelasi album sau o piesa care nu apare pe nici un alt album. Uneori este aceeasi piesa, versiunea intrumentala, fara voce, sau remixata.

Adaptor 45 RPM single

Adaptor 45 RPM single

Turatie mai mare inseamna si fidelitate crescuta. Unele single-uri pot avea turatie 33.33, desi acestea se apropie mai mult de un EP, sau pot sa contina mai mult de 2 piese. Eu explic cum este in general, si desigur, exista multe exceptii.

12″ Single (Maxi Single)

12″ Single (Maxi Single)

Maxi-Single (sau 12″ single): este discul mare de 12″. De cele mai multe ori are 45 RPM, dar sunt cazuri cand are 33.33 RPM, si in functie de ce contine este numit maxi-single sau EP (am sa explic mai jos).

Un maxi single de obicei contine o piesa importanta, care este extrasa pe single (de obicei are si varianta de 7″-single), plus fata B a acelui single, plus inca una sau doua versiuni ale piesei principale. Poate avea DOAR versiunea remixata (sa zicem extended mix) pe o fata a discului, si inca doua piese secundare, ce sunt sau nu, incluse pe albumul pe care este si piesa principala, pe fata B.

Din nou, turatia 45 RPM inseamna fidelitate crescuta.

O mare parte din 12″-single-uri sunt realizate ca editii promo, si se dau cadou la DJ-i in cluburi pentru a promova piesa respectiva. Iar DJ-ul poate folosi fie versiunea scurta a peisei, fie vreun remix al ei, pentru a o mixa cu alte piese. Aceste discuri promo nu se gasesc in magazin de cumparat, eventual la mana a doua, dar nu pentru asta au fost realizate.

O alta parte sunt pentru comercializare, si contin mai multe versiuni ale piesei principale, sau cateva piese secundare pe langa piesa principala, de obicei 4 piese, cate doua pe fiecare fata de disc.

Versiunile de club pot ocupa o fata intreaga de disc de multe ori (7-12 minute).

EP (Extended Play)

EP (Extended Play)

Extended Play (sau EP): este diferentiat de cele de mai sus prin durata, continut si numar de piese.

Dupa unele standarde, discurile ce trec de 3-5 piese sunt considerate EP-uri, dupa alte standarde, ce trece de 4-6 piese se considera EP, dar discuri ce nu au material destul pentru un album intreg (LP).

Ca durata, un EP are maxim 25 de minute, dupa care s-ar numi album, dar mai conteaza si ce contine. Daca are piesa de baza, inca 2 remixuri la piesa de baza si inca o piesa secundara, mai degraba se numeste single sau maxi single, in functie de daca e pe 7″ sau 12″.

Insa daca are piesa de baza si inca 4 piese importante, sau secundare, sa zicem ca fiecare din piese este extrasa pe single separat, si in total sub 25 de minute, atunci se cheama EP.

EP-ul este o forma mai rar intalnita, dar exista. Exista si dublu-EP – ceea ce ar parea oarecum ciudat, pentru ca e mai economic sa imprimi un LP cu acelasi continut si cantitate de muzica decat doua EP-uri, nu?

Diferenta insa este ca pe un dublu EP poti imprima 4 artisti separat, fiecare pe fata lui de disc, cu cate 2-3 piese fiecare sa zicem. La asta foloseste un dublu-EP. Sau poti avea pe un dublu-EP 8 piese la turatia 45, ceea ce inseamna fidelitate mare fata de un LP care ar contine aceleasi 8 piese la 33.33 RPM. EP-urile de multe ori au 10″, pentru ca pe 7″ nu incape, dar nici 12″ nu este necesar.

Formatele de 78 RPM si 10″ sunt mai rar intalnite. Cele mai multe pick-up-uri folosite in ziua de azi au turatiile 33.33 (pe scurt 33) si 45 disponibile.

Exemplu de folosire al formatelor, si exemple de  exceptii:

Un artist realizeaza un album de 10 piese , pe un LP de 12″: 5 piese pe fata A, 5 pe fata B.

Exemplu Eighth Winder, albumul Fearless, din 1988.

Pe maxi single apare versiunea disco mix, ce dureaza  7:58 (!) pe fata A, iar pe fata B apare versiunea de album, si versiunea frantuzeasca.

7″

7″

Pe album apare versiunea de album, ce dureaza 4:30.Piesa I’m Not Scared a fost extrasa pe single.

Pe single-ul de 7″ apare versiunea radio a piesei, de 3:49, iar ca fata B o versiune frantuzeasca a piesei.

Bine, acest disc mai are o versiune de 12″ promo, cu diverse alte remixuri, si inca o versiune de 10″ care nu e trecuta aici in lista.

Uite ce gasim pe wikipedia despre acest single.

  • 7″ single
  1. “I’m Not Scared” — 3:49
  2. “J’ai pas peur” — 5:48
  • 12″

    12″

    12″ maxi

  1. “I’m Not Scared” (disco mix) — 7:58
  2. “I’m Not Scared” — 4:30
  3. “J’ai pas peur” — 5:48
  • 12″ maxi – Promo
  1. “I’m Not Scared” (“little” Louie Vega mix) — 7:17
  2. “I’m Not Scared” (dub version) — 4:55
  3. “J’ai pas peur” (French version) — 5:48
  4. “I’m Not Scared” (long euro mix) — 7:58
  5. “Baby Baby” (dusted mix) — 6:00

Una din piese se promoveaza pentru a deveni hit si a intra in topuri. Ba chiar inainte de lansarea albumului, pentru a prevesti urmatorul album al interpretului. Ca urmare se extrage pe single 7″. Pe single se imprima versiunea pentru radio, ce in general are 3-5 minute.

Pentru a promova single-ul in cluburi, se imprima versiunea de 12″ single, ce poate contine sa zicem piesa principala in versiune radio, inca o piesa secundara, iar pe fata B, o versiune remixata a piesei principale (extended mix, club mix, etc). Acesta este maxi-single-ul ce se foloseste cu precadere in cluburi de catre DJ.

Dar un maxi single poate avea o singura piesa in doua variante, fiecare pe cate o fata de disc, la 45 RPM, ceea ce ofera o calitate inalta a auditiei, o dinamica mai mare a inregistrarii, un raport mai bun semnal-zgomot, posibilitatea redusa ca acul sa sara in timpul redarii (de la vibratii), si o diafonie mult mai buna (adica scazuta). Pai normal ca un maxi single ar trebui sa sune beton, nu?

Un exemplu de acest gen este Rune ‎– Calabria. E un exemplu al modului de imprimare, nu spun sa acest maxi single in sine suna beton – poate ca suna, dar nu ma pot pronunta.

Mai exista, CD-single-uri, maxi-CD-uri, care fac cam acelasi lucru dar pe suport CD, fie de 8 cm diametru, fie de 12 cm diametru. Eu am vrut sa fac o scurta prezentare pentru formatele de vinyl.

Iti multumesc ca urmaresti mesajele mele! Daca ti-a placut acest articol, da-mi un Like si un Share, iar daca nu ti-a placut, invita 10 prieteni sa imi dea Like si Share :)!

Cu drag,

Armin