Posts

Cum setezi corect nivelul de inregistrare

Setarea nivelului de inregistrare pare ceva simplu insa multi o folosesc gresit si apoi nu inteleg de ce mixurile lor nu suna pe atat de bine pe cat ei si-ar dori.

Cel mai probabil, este ca si tu folosesti pentru a inregistra, un computer, o interfata audio si un soft de tip DAW. Exista tendinta de a inregistra semnale la un volum cat se poate de ridicat, pana aproape de distorsiuni (clipping), si stai cu ochii pe indicatorul de nivel, sperand ca nu trece de limita.

O metoda simpla de a scapa de stres, si de a avea semnale optime pentru a face un mixaj reusit, este sa setezi un semnal de inregistrare mai mic. Mult mai mic. Am sa explic in continuare.

Suntem obisnuiti, de la folositea sculelor analogice de inregistrare, sa setam un nivel cat mai aproape de maxim, de inregistrare, pentru ca asa stim ca suna mai bine.

Insa nu se aplica si in lumea digitala.

Inregistrarea pe scule analogice cu nivele mari rezolva doua probleme: una a zgomotului de fond, cand acesta trebuia acoperit cu orice pret, deci dai mai tare semnalul inregistrat, pentru o gama dinamica sporita, si a doua problema era ca sculele analogice au fost gandite sa lucreze lejer pana in +24 dBu (VU-metrele masoara nivelul mediu al semnalului, deci nu cel maxim), ceea ce iti permitea sa impingi putin limita semnalului cu cativa decibeli, uneori pentru efectul de compresie pe banda sau pentru acea saturatie “calda” a semnalului analogic.

Acum, in lumea digitala, trecerea peste 0 dBFS inseamna distorsiune, sunet metalic, sunet prost, neplacut. Inregistrarea digitala nu iti ofera acea saturatie si “caldura”, ci daca treci de indicatorul 0 dBfs, semnalul este distrus iremediabil.

In urma cu ceva ani de zile, cand am inceput sa mixez sunete in DAW si sa creez propriile mele piese, aveam aceeasi tendinta, ca doar veneam si eu din era anlogica. Apoi am avut o surpriza, dar am crezut ca “asa trebuie”: la mixarea track-urilor, aveam nevoie sa le dau pe toate mai incet. Mult mai incet. Undeva intre 6 si 20 dB mai incet. De ce? Pentru ca la mixaj, semnalele se insumeaza, or, eu aveam semnale pana in -3 chiar -1 dBFS ! pai normal ca volumul general era in rosu, si distorsionat.

Ba chair faceam si alta greseala mare: inregistram sunete pe teren cu un MiniDisc portabil, si apoi inainte sa le introduc in sesiunea multitrack, le normalizam pana la -0.1 dBFS :D. Asta doar ca apoi la mixaj sa le dau pe toate iarasi mai incet. M-am gandit la un moment dat, dupa ani de zile: ce sens are?

Nu mai bine le las cum le-am inregistrat si apoi la mixaj le diminuez mai putin? Oricum le diminuez (ceea ce scadea per total nivelul zgomotului de fond), de ce sa le mai si normalizez, nu? Si gandeste-te ca pe atunci lucram pe 44.1 KHz/16 bit!

Acum, cei mai multi, lucram cu formate audio pe 24 bit, ceea ce ne ofera o dinamica si mai mare, si loc mult pana la 0 dBFS (headroom). Zgomotul de fond este la un nivel mult mai jos pe sistemele digitale fata de cele analogice, deci nu are sens sa inregistrezi prea tare.

Iar pe sistemul analogic, VU-metrul iti indica doar cativa dB peste 0VU, dar asta nu inseamna ca restul de 20 dB nu sunt acolo, ci doar ca nu ii vedem afisati pe VU-metru. Cu alte cuvinte, exista un headroom (plaja de dinamica, disponibila) de 20 dB, doar ca nu il vedeai afisat. Sistemele digitale afiseaza inclusiv acel spatiu, insa multi nu inteleg la ce foloseste acel headroom.

Inregistrarea semnalelor la volum mare, ridica probleme la inregistrarea unei interpretari live, iar apoi face anevoioasa mixarea instrumentelor intre ele, toate fiind la volume mari care se insumeaza rezultand probabil distorsiuni, sau un mix aglomerat. Iar daca apoi vrei sa adaugi si efecte pe diverse canale audio, cu atat mai greu va deveni mixajul.

dBU dBFS VU metru inregistrari audioIdeea e sa inregistrezi undeva la -18 dBFS, adica echivalentul in mediul digital al indicatorului de 0VU din mediul analogic. Desigur, asta e o medie a semnalului, vei avea varfuri poate pana in -10 dBFS, asta nu va fi o problema. Dar daca setezi media sa zicem la -3 dBFS in loc de -18 dBFS, iti dai seama ca acele varfuri ti-ar ajunge la +5 dBFS adica trece de 0 dBFS ceea ce inseamna distorsiuni.

Dupa ce faci mixajul inregistrarilor in DAW, cu siguranta vei avea la final o gama dinamica mai mica, adica semnalul va creste de la media de -18 dBFS  la ceva mai mult, insa ramane tot sub 0 dBFS.

Eliminarea acelui headroom face parte din etapa masterizarii piesei finale, si nu din etapa mixajului. Dupa masterizare probabil ca vei avea o piesa cu sound uniform, ce se ridica pana foarte aproape de 0 dBFS, dar va suna mai curat pentru ca ai facut un mixaj bun.

Daca faci mixajul bun, si masterizarea poate fi excelenta, insa invers nu.

ATENTIE! Este foarte important de unde dai semnalul mai incet.

Nu se da mai incet din fader-ul din DAW, pentru ca acel fader al canalului pe care inregistrezi controleaza cat semnal iese din mixerul din DAW, nu cat intra, or, tu vrei sa reduci semnalul care intra in sistemul digital. Potentiometrul de pe interfata audio corespunzator canalului pe care inregistrezi este raspunzator de nivelul de inregistrare al semnalului in sistemul digital. De acolo reglezi nivelul de inregistrare, faci o proba de inregistrare, asculti ce ai inregistrat, si daca e totul in regula, dai drumul la inregistrarea efectiv.

Provocarea pentru tine este ca la urmatoarea sesiune de inregistrare, sa incerci cel putin sa inregistrezi o medie a semnalului pe la -18 dBFS si apoi sa mixezi in DAW ce ai inregistrat, sa observi daca este vreo diferenta fata de cum inregistrai inainte (in caz ca difera de ce am recomandat eu aici), si apoi sa imi lasi un comentariu cu observatiile tale.

Daca ti-a placut acest articol, da-mi un Like pe Facebook la pagina InregistrariAudio, iar daca nu ti-a placut invita 10 prieteni sa dea Like la pagina! :)

Cu drag,

Armin

P.S.: Iti multumesc ca urmaresti mesajele mele!
Stii pe cineva caruia munca mea ar putea sa-i fie utila?
Recomanda-i acest site!

Loudness War – Alege intre DINAMIC si MAI TARE

,

Loudness War in traducere romaneasca ar fi lupta pentru “mai tare“. In industria muzicala din ultimii ani este tot mai prezent fenomenul numit Loudness War, tendinta de a realiza muzica ce suna mai tare decat “concurenta”. Mai tare nu inseamna aici mai fain, cum este folosita mai nou expresia “mai tare”, ci tare ca definire a tariei sunetelor, ca volum.

Am sa fac o sinteza a unor materiale ce le-am citit eu, si am sa imbin aceasta sinteza cu experienta personala, iar la finalul articolului s-ar putea sa iti faci o parere pertinenta despre aceasta lupta pentru mai tare, si daca vei produce muzica, sa stii cum sa abordezi subiectul. Inevitabil te vei ciocni de compresie dinamica, masterizare, si impresia ca mai tare e mai bine. Daca lucrezi in cunostinta de cauza, poti alege cum vrei sa sune piesele tale.

Subiectul este mai vechi decat doar cativa ani…, este vechi de multi ani, am sa fac o scurta incursiune in subiect, sau in acest fenomen daca vrei, am sa explic cum se face si care sunt rezultatele, apoi voi trage niste concluzii si te invit si pe tine sa tragi concluziile tale, apoi sa iei decizii asupra propriilor piese.

Mai demult, prin anii ’90 ascultam muzica ce era pe atunci actuala, si muzica anilor ’80, predominant. Sigur ca erau si altele, dar astea predominau. Am inceput sa observ diferente intre cum suna pisele din ani diferiti, aveau un sound diferit. Puneam muzica pe la chefuri prin scoala generala si prin liceu, la revelioane, cu un CD-player si un casetofon sau doua. Aveam casete cu selectii, special facute pentru petreceri. Inevitabil, ca sa obtin in mod constant acelasi volum al muzicii din locul unde era petrecerea, trebuia ca piesele care sunau mai tare sa le dau mai incet, iar cele care se auzeau mai incet, sa le dau mai tare.

Nu intelegeam de ce daca eu ascult sa zicem un album pe CD la un anumit volum care imi convine, apoi schimb discul si pun un album mai recent, mai nou, acesta suna mai tare sau mult mai tare. Evident ca trebuia sa il dau mai incet ca sa ajung la acelasi volum in camera. Apoi mai tarziu prin 2004 cand am facut cursul de DJ, am invatat sa egalizez piesele in casti, adica piesa care urma sa o mixez, o pregateam inainte in casti, astfel incat sa am cam acelasi nivel de joase, medii, inalte si volum cu piesa care canta pe sala deja, astfel ca la mixaj, sa se potriveasca. Si acest lucru e cu atat mai greu de facut cu cat diferenta dintre anii in care au fost realizate cele doua piese este mai mare. De exemplu daca mixez o piesa din anii ’80 cu una din 2007 o sa am o diferenta foarte mare intre ele ca volum, si reglaje de ton .

Apoi cand am inceput eu sa compun si sa fac muzica electronica pe PC, am ajuns sa vad grafic ceea ce auzeam si nu imi explicam: diferentele de dinamica si posibilitatea mediului digital de a impinge volumul unei melodii mult prea mult in sus, comprimand dinamica enorm. Compresia dinamica este folosita in productia audio, si la interpretarile live, pe scara larga, de zeci de ani, daca aceasta se foloseste cu simt de raspundere, duce la rezultate excelente. Insa in ultimi ani “s-a sarit calul”. Si am sa iti explic in continuare cum si de ce.

Ce este Loudness War?

Pe wikipedia.org gasim ca definitie, a fi un termen peiorativ pentru concurenta de a masteriza si a realiza inregistrari cu un nivel tot mai mare al volumului. Discurile single de 7″ se masterizau cu un volum ceva mai mare, limita fiind data de mediul analogic, la care inainte de distorsiune, semnalul trece prin saturatie. Adevarata lupta a inceput insa cand mediul CD audio a inceput sa primeasca tot mai multa atentie si sa ajunga usor in casele ascultatorilor. Pe mediul digital, limita e data de mediul de stocare, aceasta fiind de 0dBFS, insa fara portiunea de saturatie, si totodata lasand loc unor tehnici noi de a ridica volumul. Pe mediul digital, ce tinde sa treaca de zero dBFS, inseamna distorsiune.

Pe un site englezesc am gasit o alta definitie, mai putin tehnica, dar care acopera excelent toate laturile implicate:

Asa-numitul “Loudness War” este o poveste fantastica, un mit modern plin de nonsens care a hipnotizat industria muzicala din ultimii zece ani – si care degradeaza in permanenta, muzica pe care noi o ascultam.

Pe un alt site am gasit o poza foarte reprezentativa, pe care am editat-o traducand textul in romaneste.

loudness war

Cum a inceput acesta batalie, si pentru ce se lupta producatorii si casele de discuri?

Chiar inainte de aparitia CD-ului audio pe piata, discurile de vinyl, single de 7″, erau ascultate in baruri la tonomat (foarte multi oameni in Romania spun tonomat in loc de automat de cafea, uneori si in loc de bancomat  🙂  – in engleza termenul este jukebox). Se credea ca daca se face o masterizare a unui material audio care sa sune mai tare decat concurenta, adica celalalte discuri din tonomat, va atrage atentia publicului si in consecinta va fi mai populara si va avea vanzari mai mari.

Oricum, posibilitatile tehnice date de redarea discurilor limiteaza posibilitatea de a comprima dinamic piesele prea mult, si de a masteriza la un volum mult mai mare decat concurenta, limitari care in mediul digital nu exista. Astfel, ca sa ridici volumul unei piese pe vinyl, ai nevoie sa folosesti un spatiu mai mare de pe suprafata discului, insa oricum la redare, acul ar trebui sa vibreze fizic mai mult, sau mult mai mult, ceea ce poate duce la distorsiuni, sau chiar iesirea acului de pe canalul de citire, adica imposibilitatea de a asculta. La acel nivel, nici corectia RIAA nu este suficienta pentru a tine lucrurile sub control. O pacaleala era marirea volumului pentru primele cateva zeci de secunde din piesa, in concordanta cu posibilitatile fizice si tehnice, si apoi revenirea la nivelul “normal”, pentru a nu ocupa mult spatiu pe disc.

Treaba se schimba radical pe mediul digital unde nu exista limitarile descrise mai sus, ci doar limita de 0 dBFS, pragul maxim admis pe formatul digital. Apar alte tehnici, unelte si posibilitati care permit in mediul digital ridicarea cu mult a volumului, fara a intra in distorsiuni, iar asta se face prin limitare si compresie dinamica. Pretul platit este desigur calitatea inregistrarilor lipsite de “viata”, lipsite de culoare, de dinamica, de umbre si lumini.

Incepand cu anii ’90 CD-urile au fost inregistrate la niveluri sonore tot mai mari, apropiindu-se vertiginos de 0dBFS, iar in anii 2000 multe din inregistrari raman departe de preferintele audiofililor, tocmai pentru ca sunt lipsite de viata, de dinamica, mergand pe noi tendinte de “mai tare”, pana in 0dBFS, sau chiar mai tare, in distorsiuni.

In 2008 a atras atentia publicului albumul Death Magnetic, al celor de la Metallica, prin faptul ca media volumului pe CD-ul audio, este peste 0dBFS, distorsionand, evident. Eu personal nu am reusit sa ascult cap-coada acest album, mi se apre obositor si nu imi face placere sa ascult astfel de distorsiuni. Prefer un album vechi tot de la Metallica, dar care suna excelent. Ai sa vezi mai jos un filmulet care iti arata exact diferentele de care vorbesc.

Avem o astfel de distorsiune si la piesa lui Nelly Furtado – Say It Right, in special pe kick-drum. Distorsiunile probabil sunt voite ca sa mareasca impresia de “tare”.

Un mic avantaj al compresiei dinamice prea mari, dar fara distorsiuni, este posibilitatea de a audia in conditii mai putin potrivite, un material audio cu mai multe detalii – cum este mediul din masina, sau un aparat de radio portabil, locuri galagioase in care asculti in casti – mijloace de transport in comun, sau chiar si acasa pe un sistem audio mai putin performant – cum sunt combinele audio, sau boombox-urile, etc. O compresie dinamica este bine venita la un audiobook, unde e important sa auzi toate cuvintele, si sa iti retina atentia, acolo nu e asa de importanta  dinamica.

Pentru astfel de auditii, care din pacate predomina, posturile de radio, sau cel putin, marea lor majoritate, aplica peste materialele emise, o compresie dinamica drastica, astfel incat se pierde o foarte mare parte din dinamica, insa repet – avantajul este ca poti sculta mai usor in conditiile descrise ceva mai sus.

Se credea in mod eronat ca piesele masterizate sa sune mai tare, ajungeau inclusiv pe radio sa sune mai tare si astfel erau mai apreciate. S-a dovedit ca nu taria piesei face din ea un hit, ci compozitia in sine, de aceea am scris la inceput ca Loudness War este un mit. Exista parerea generala ca mai tare inseamna implicit si mai bine. S-a demonstrat contrariul.

Oamenii cand compara doua piese intre ele, nu taria sunetului este criteriul de comparatie. Plus ca, asa cum ai sa vezi in video-ul de mai jos, exista piese comerciale care suna tare, sau foarte tare, insa nu sunt hituri, nu sunt mediatizate si nu sunt apreciate. O piesa proasta, degeaba suna tare, asta nu o face mai buna; in schimb daca ar suna impecabil, poate ar avea o sansa in plus, desi tot compozitia are ultimul cuvant.

Bob Katz, un inginer de sunet foarte cunoscut, apreciat indeosebi pentru masterizari, sustine ca Loudness War va apune, pentru ca iTunes ofera serviciul de streaming (difuzare) iTunes Radio. Spre deosebire de un mp3 player, iTunes Radio va normaliza toate piesele la acelasi nivel, asta insemnand ca indiferent de nivelul la care o piesa a fost masterizata, va suna la acelasi nivel cu cea precedenta.

Iata un video de pe youtube, in care poti vedea diferente de masterizate de-a lungul anilor a unei piese, poti vedea ca sunt piese care suna tare dar nu sunt renumite, vezi diferenta intre piesele vechi si noi ale Metallica, si iti faci o idee despre ce am scris mai sus.

In martie 2010, inginerul de mastering Ian Shepherd a organiat Dynamic Range Day, o zi in care lumea online avertizeaza despre aceasta problema si promoveaza ideea ca “Dynamic music sounds better” – adica “Muzica dinamica suna mai bine“. Acea zi a avut un succes moderat, dar urmatoarea, cea din 2011, a captat atentia si suportul unor firme mari din industria muzicala cum sunt SSLBowers & Wilkins si Shure precum si ingineri de sunet ca Bob Ludwig.

Poti participa si tu la aceasta idee:

http://dynamicrangeday.co.uk/

Ian Shepherd a facut un test simplu pe o piesa in 3 variante de masterizare, apoi trecuta printr-o simulare a difuzarii sale pe radio, dovedeste ca si versiunea nemasterizata, si cea masterizata “normal”, si cea masterizata “pentru radio” si distrugatoare de dinamica, la radio suna la fel. Deci nu are nici un sens sa masterizezi o piesa mai tare ca sa iesi in evidenta pe radio. In schimb daca pastrezi dinamica, va suna bine pe multe alte sisteme audio, si inclusiv pe radio.

Testul este chiar aici.

Importanta dinamicii

Dinamica unei piese este data de diferenta dintre varfurile cele mai inalte, sau tari mai degraba, si pasajele cele mai linistite. Hai sa vedem cum traducem asta in mod practic pe intelesul tuturor, si sa luam un exemplu din viata de zi cu zi.

Sa zicem ca esti in fata casei tale, si doua case mai incolo, intr-o zona linistita din oras sau la sat, cineva canta la pian sau la saxofon, intr-o camera cu ferestrele deschise. Fara sa vezi acea persoana sau instrumentul, relizezi ca este o interpretare in direct, la un instrument acustic. La fel daca o formatie canta muzica la un concert si esti cateva strazi mai departe si se aude sunetul, iti dai seama ca e o trupa care canta live, si nu este redata o inregistrare. Pe de alta parte, oricat de performant ar fi un sistem audio, daca vecinul asculta muzica tare, iti dai seama rapid de la distanta ca nu este nici trupa care canta nici cineva care interpreteaza un instrument acustic.

Diferenta intre cele comparate este data de dinamica, de acele varfuri de volum, atacuri, care fac diferenta. Uneori intr-o interpretare live diferentele intre nivelul mediu al muzicii si aceste varfuri poate fi de 20 dB sau chiar si mai mult.

Ca sa iti faci o idee despre diferenta asta, imagineaza-ti ca stai de vorba cu cineva la 1-2 metri distanta, si la un moment dat bati din palme. Bataile din palme pot avea cu 20 dB mai mult decat nivelul mediu al conversatiei.

In mod similar in muzica sunt folosite aceste varfuri, care dau o forma deosebita sunetului, o dinamica placuta urechii, si o anumita nuanta melodiei. O buna parte din inginerii de sunet se pare ca au impresia ca noi cumparam muzica pentru ca suna tare, nu pentru ca chiar ne place acea muzica. Si astfel ei cauta sa masterizeze la un nivel cat mai mare.

Daca ar fi sa inregistram acea conversatie si bataia din palme, pe un recorder digital, ar trebui ca bataia palmelor sa fie undeva in maxim 0 dBFS, ca sa nu distorsioneze, iar conversatia in sine, fiind mai mica cu 20 dB decat bataia din palme, ar fi inregistrata undeva la -20 dB.

Cum poti sa cresti un astfel de material in volum, fara sa depasesti 0 dBFS? Prin reducerea dinamicii: poti amplifica doar semnalul care se afla sub o anume valoare, iar ce este peste, ramane neatins. Astfel, poti ridica nivelul audio al conversatiei pana sa zicem la -3 dBFS, ceea ce rezulta este o dinamica de 3 dB, in loc de cea de 20 dB care era initial.

In mod similar avem inregistrari cu doar 3 dB dinamica, sau chiar si mai putin, care nu mai suna “natural”, intrumentele isi pierd din naturalete si detalii, se pierde viata unei melodii, si materialul rezultat de multe ori este greu de ascultat, obositor.

CD-ul audio cand a fost introdus pe piata, avand o rezolutie de 16 biti, promitea o dinamica de 96 dB! Asa cum o inregistrare digitala pe 24 biti are posibilitatea unei dinamici de 144 dB! Si noi, folosim 3, sau 6, sau 1… normal ca suna prost si e mai mult galagie decat muzica. Si pentru ca aceste inregistrari suna… tare, cei mai multi din ascultatori se vor arunca la potentiometrele de volum sa dea mai incet.

Cum inceputurile acestui fenomen Loudness War au fost date de cineva care a observat ca dand putin mai tare suna mai bine, si atrage atentia, s-a gandit ca daca da si mai tare e si mai bine, si tot asa.

Ridicand nivelul inregistrarii, pierzi ocazia de a obtine acelasi nivel sonor prin ridicarea volumului din potentiometrul de volum, ceea ce pastreaza si dinamica.

Multi dintre cei care lupta pentru a masteriza sa sune mai tare, gasesc ca materialul comprimat dinamic suna mai bine decat cel necomprimat. Daca ei ar lua varianta comprimata si ar ajusta volumul astfel incat sa se auda la fel de tare la auditie, ca si varianta necomprimata, probabil ca si-ar da seama ca au fost impresionati de nivelul de cantitate, volum, si nu de calitatea materialului; de fapt calitatea in acest caz tinde sa scada la versiunile prea comprimate.

Sa vorbim putin despre potentiometrul de volum al unui sistem audio.

Din punct de vedere electronic, potentiometrul de volum este un rezistor variabil, plasat in calea semnalului audio, pentru a ne permite sa controlam volumul. Daca am sunta acest potentiometru, sunetul ar disparea? O comparatie buna este un robinet pe o conducta de apa, daca l-am sunta, apa s-ar opri? Nu, ci ar curge din abundenta, maxim. La fel si cu potentiometrul de volum, fara el sunetul s-ar auzi la maxim cat poate amplificatorul, si ti-ar pune in pericol si auzul, si boxele :). Deci potentiometrul de volum il folosim pentru a da incet, nu pentru a da tare.

Deci, cand dam mai tare, acest rezistor influenteaza mai putin semnalul audio. Cu cat dam mai incet, acesta influenteaza mai mult semnalul audio, scazand calitatea. Ca urmare, ca un material comprimat, care suna tare, sa aiba un volum aparent in aceeasi incapere, cu un semnal necomprimat dinamic, va trebui sa il dai mai incet, rezistorul potentiometrului de volum afectand mai mult semnalul in calitate. Acuma… cate urechi aud diferenta si cate nu, nu stiu, dar ar trebui sa faci o proba sa asculti cu urechile tale, poate ti se pare relevant, poate nu. Diferentele se pot auzi oricum cel mai bine cand semnalele difera cu cel putin 10 dB.

Cum spuneam, compresia dinamica ajuta la auditiile in masina, sau noaptea cand nu vrei sa iti deranjezi vecinii, compresia dinamica amplifica sunetele care altfel ar fi prea incet si nu le-ai auzi. Ok, dar de ce trebuie sa distrugem inregistrarile prin compresie dinamica, nu ar fi mai bine ca player-ul sa aiba pe el un buton de copresie dinamica, pe care sa il folosim la nevoie dar sa lasam inregistrarile dinamice asa cum sunt ele in mod firesc, pentru a ne putea bucura de tot ce ofera o inregistrare de calitate, cand avem ocazia?

Chiar la un moment dat ma gandeam ca as avea nevoie ca cineva sa imi masterizeze piesele sau sa invat sa fac eu asta mai bine, asa ca pana una-alta am facut un mastering la piesele mele asa cum am stiut eu, desi credeam ca am nevoie de un mastering mai extravagant,  insa am primit o multime de complimente pentru ce am realizat pana acum, pe partea de calitate, chiar oameni care in general asculta cu totul altceva decat ce am compus eu, mi-au spus ca desi nu e ceea ce ei consuma in general, suna foarte foarte foarte bine calitativ. Ba chiar cineva s-a decis sa cumpere doar CD-uri originale si sa nu mai asculte mp3-uri dupa ce mi-a ascultat un CD de-al meu in masina sa, si asta era cu un CD produs in intregime din fisiere la 16 biti/44.1 KHz, pentru ca nu aveam alte posibilitati.

Apoi ma gandesc.. poate as vrea sa vad cum suna o piesa de-a mea masterizata de altcineva, dar pana una-alta nu as renunta la dinamica, am convingerea ca dinamica discului care nu lupta pentru Loudness War, castiga urechea ascultatorilor. Si cand asculti o muzica inregistrata, mixata si masterizata impecabil, cu dinamica si sunet clar si aerisit, ai tendinta sa iti placa chiar daca nu este in sfera ta preferata. Uneori e de bine, eu asa am patit cu muzica jazz, am mers la Festivalul de Jazz de la Garana, si acolo cand am auzit cum suna… mi-a picat falca pe jos, m-am indragostit pe loc de jazz si nu ma mai puteam desprinde, am vrut sa tot ascult.

Cateva concluzii:

– De ce sa comprimi dinamica daca nu este nevoie?
– Suna mai bine necomprimat, lasa muzica sa respire, sa traiasca.
– Sfarsitul Loudness War va insemna inceputul unei noi ere de aur in industria muzicala.
Unele cercetari arata ca nu exista nici o legatura intre “mai tare” si vanzari.
– Oamenii nu observa diferenta de volum cand compara doua melodii intre ele.
– Muzica cu dinamica buna suna mai bine chiar si pe radio, aici este dovada.
– Player-ele moderne audio, inlatura efectul de “tare” prin functia de ReplayGain.
– Cei mai multi ascultatori, vor da muzica “tare”, mai incet.

Te provoc sa nu crezi nimic din ce am scris aici si sa asculti cu urechile tale. Ia o piesa dinamica din anii ’80 inregistrata bine,  fa-i compresie dinamica, si vezi ce iese. Asculta pe sistemul tau audio o piesa a lui Chris Rea din anii ’80, si apoi asculta pe acelasi sistem la acelasi nivel, o piesa de pe Death Magnetic, sau asculta tot piese de la Metallica, una de pe Death Magnetic, alta de pe …And Justice For All. Daca comprimat este ceea ce iti doresti… comprima si fa cum consideri, eventual cere feedback ulterior daca faci pentru altii. Daca iti place dinamic si aerisit, doar de tine depinde sa produci muzica dinamica si calitativa, fara distorsiuni.

Cateva link-uri de unde am dezvoltat cateva idei pentru acest articol:

http://www.barrydiamentaudio.com/loudness.htm

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:9pv0GmlDfO8J:noisey.vice.com/en_uk/read/the-loudness-war-is-nearly-over+&cd=4&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

http://dynamicrangeday.co.uk/about/

Scrie-mi mai jos care sunt concluziile si preferintele tale, m-as bucura sa schimbam idei, ar putea fi ceva constructiv. daca ai avut parte de ceva experiente la productia sau auditia materialelor care lupta pentru “mai tare”, impartaseste si cu noi acea experienta.

Daca ai intrebari, completari, sau vrei sa imi scrii un mesaj, lasa-mi un comentariu. Daca te ajuta acest articol, scrie-mi, m-as bucura sa stiu ca am muncit cu folos.

Te poti abona aici pe site pentru a primi e-mail de la mine cand scriu cate un articol nou, trebuie doar sa completezi formularul din dreapta-sus de pe pagina, sau sa lasi adresa de e-mail in bara verde de sus :).

Iti multumesc ca ma citesti,

Suna bine! Suna tot mai bine!

Armin Fatol

PS:

  • Nu arunca electronice la gunoi, acestea se pot recicla.
  • Cumpara discurile originale, vei avea o satisfactie mai mare ascultand muzica!

Editarea vocii pentru audiobook sau alte aplicatii

Prelucrand o inregistrare pentru un audiobook lansat de Pera Novacovici impreuna cu cartea sa “Ghidul Personalitatii Alfa“, am facut un scurt ghid despre prelucrarea vocii pentru diverse aplicatii, cum ar fi audiobook-urile, cursurile audio, sau alte aplicatii asemanatoare.

Ce vrem de la o astfel de inregistrare: pai vrem sa se auda clar, relativ constant ca volum, sa nu fie nevoie sa stam cu mana pe butonul de volum in timp ce ascultam, si sa nu fim deranjati de sunetele inconjuratoare, pentru ca vrem sa ne concentram pe continutul cursului sau cartii audio, nu pe tehnica, inregistrare, sau alte elemente perturbatoare, in timpul ascultarii.

Vocea umana, are o dinamica mare, adica pe timpul inregistrarii, desi cel care vorbeste o face realtiv constant la acelasi volum, acelasi ton, nu tipa, nu vorbeste in soapta, etc, intre fraze, propozitii sau cuvinte se face pauza, deci dinamica vocii pleaca de la aproape liniste, si maximul de tarie este atins pe anumite consoane sau vocale sau cuvinte accentuate. Unele cuvinte se aud mai slab, altele mai tare, chiar daca cel care vorbeste sta la aceeasi distanta de microfon.

Dinamica asta, va suna bine daca cel ce asculta sta relaxat intr-un fotoliu intr-o camera linistita si nu il deranjeaza nimeni, poate sa dea mai tare sau mai incet, si poate asculta in liniste.

Dar, stim cu totii ca cei mai multi oameni care asculta cursuri si audiobook-uri, nu fac asta in conditiile astea, ci de obicei intr-un mediu zgomotos (tramvai, metrou, pe strada, pe bicicleta, in masina, in autobuz, etc), si nu au la dispozitie decat un telefon sau un mp3-player cu casti, fara pretentii Hi-Fi ca sa zic asa.

Deci, treaba mea ca inginer de sunet, este sa ofer conditii de auditie cat mai bune acestor oameni, care vor sa se concentreze pe ce asculta, nu pe cum se aude, volum, masinile de afara, etc.

Plecand de la inregistrare, se prefera inregistrarea cat mai curata si calitativa, asta stim cu totii, evident. Daca inregistrarea se face intr-o camera netratata acustic, si sa zicem ca se aud reverberatiile camerei, acelea se vor amplifica odata cu vocea, in procesul prelucrarii.

Deci e bine de la bun inceput sa scapam de ele, fie folosind un microfon dinamic si vorbind aproape de microfon, fie inregistrand intr-o camera in care avem reverberatia cea mai mica (o biblioteca, dormitor, o camera mica si plina cu mobilier, haine, covor, etc, ce absorb o parte din sunet in loc sa il reflecte). Ideal ar fi inregistrarea vocii intr-un studio special amenajat, insa nu totdeauna este posibil asa ceva.

Pentru audiobook se prefera inregistrarea mono a vocii, efectele stereofonice distragand atentia de la continut. Atentie insa sa se auda egal pe ambele canale, daca se aude mai tare intr-unul decat in celalalt deranjeaza, iar daca se aude doar pe un singur canal, e mai greu de ascultat, mie personal nu-mi face placere deloc.

Ok, avem vocea inregistrata, sa zicem maxim cat am putut de calitativa. Eu voi descrie pasii cu Adobe Audition 1.5, insa trebuie sa retii faptul ca importanti sunt pasii facuti, nu softul  in care faci prelucrarea. Trebuie deci sa vezi ce ii fac eu inregistrarii pentru a putea fi ascultata mai usor in mediul in care cei mai multi oameni asculta un audiobook., si cu orice soft de editare care stie sa faca asa ceva, poti prelucra urmand aceiasi pasi.

Audiobook-inregistrari-audio-neprelucrat-01

Audiobook – Inregistrarea initiala

Ca sa auzim si sa vedem un exemplu, am luat un esantion de 38 de secunde din materialul audio.

Poti asculta cum suna initial vocea dupa inregistrare, si poti vedea in poza cum arata grafic la deschiderea in softul audio (click pe poza pentru a o mari).

Vocea, initial suna asa:

Pentru ca se aude incet si neuniform, unele cuvinte se pot pierde, sau necesita atentie sporita a ascultatorului, ceea ce-l poate distrage de la continut.

Pe scurt, trebuie sa amplificam semnalul pana in maximul admis de suportul digital, aplicand si o compresie dinamica ce va ridica nivelul cuvintelor, consoanelor, vocalelor ce se aud mai slab, facand vocea mai usor de auzit.

Daca tinem cont ca in autobuz de exemplu, pe un mp3-player volumul dat la maxim este posibil sa nu acopere zgomotul inconjurator ascultatorului, o amplificare pana la limita formatului este foarte bine venita, lasand la latitudinea ascultatorului nivelul volumului.

Pasul 1:

Normalizarea. Pentru ca nivelul cel mai mare al inregistrarii este mult sub limita impusa de mediul digital, normalizam materialul – adica amplificam tot materialul cu aceeasi valoare, care este diferenta intre maximul admis de mediu, si maximul actual al inregistrarii, astfel, “varful” cel mai mare al inregistrarii va ajunge la maximul admis de mediul de inregistrare (totusi, eu nu merg pana in zero, ci pana in -0.1 dB, pentru a fi foarte aproape de limita maxima a mediului – diferenta este neglijabila dar previne o parte din distorsiuni. Acum dupa normalizare, se aude ceva mai bine, mai tare, dar diferenta intre silabele stridente si cele care abia se aud, este inca aceeasi.

Pasul 2:

Procesare dinamica si apoi iar normalizare. Effects->Amplitude->Dynamic Processing –  la presetari alegem Vocals Comp,8:1,-24,FastAttack si apoi modificam aceasta presetare astfel: In tabul Attack/Release la Output Gain setam 9 in loc de 0, si apasam OK. Facem din nou normalizarea la -0.1 dB.

Pasul 3:

Filtrarea zgomotului de fond. In procesul amplificarii, se amplifica si impuritatile si zgomotele foarte slabe, cum este zgomotul de fond. Il filtram pentru a face semnalul mai clar. Selectam o portiune de 1-2-3 secunde undeva intre cuvinte/fraze, cand cel ce povesteste face pauza si nu se aude decat zgomotul de fond. Il selectam pentru a spune programului ce anume sa filtreze. Click-dreapta pe selectie->Capture Noise Reduction Profile. Apoi selectam intrega inregistrare, Effects->Noise Reduction->Noise Reduction, si aici ne jucam cu setarile si ascultam cum suna materialul filtrat. Daca e prea filtrat si se pierde din calitatea inregistrarii, nu trebuie sa lasam valoarea Noise Reduction Level la 100 cat e implicit, umblam la ea pana suna bine, desigur si alte setari le poti experimenta. Cand suna bine dai OK.

Pasul 4:

Corectii de ton. Unele voci sau inregistrari, necesita corectii de ton daca o anumita plaja de frecvente se aude prea tare sau prea incet, unele silabe se pot auzi prea tare sau prea incet. In general cauti sa lasi vocea cum este, ajustarea tonului o faci doar fin. In general poti scoate de tot frecventele sub 100 Hz. acestea ocupand loc inutil in gama de frecvente, in cazul acestui material. Eu am scos ce a fost sub 160 Hz: Effects->Filters->FFT Filter->presetarea Kill The Mic Rumble pe care am modificat-o sa nu taie ce este sub 99.4 hz cat vine implicit, ci sub 160 Hz.

Pasul 5:

Audiobook-inregistrari-audio-prelucrat-02

Audiobook – Inregistrarea finala

Amplificare finala. Dupa o alta normalizare la -0.1 dB, Folosesc efectul Effects->Aplitude->Hard Limiting cu o amplificare de 5-8 dB pentru a ridica tot semnalul mult mai sus. Aici in functie de vocea inregistrata poti amplifica mai mult sau mai putin, fa teste, vezi ce iese. La mine 5 dB a fost suficient.  la final e bine sa aplici cate un Fade In si un Fade Out pentru 1-2 secunde din material, sa inceapa si sa se termine lin. Acum putem compara vizual si acustic vocea obtinuta in urma procesarii cu cea de dinainte, neprelucrata.

Eu am scris cum am facut eu, dar setarea valorilor de la diverse efecte nu e batuta-n cuie, experimenteaza si apasa OK cand auzi ca suna bine. Nu e un tipar ca “asa se face” ci ar trebui sa te ghidezi, sa ai o idee ce se poate face si apoi sa faci asa incat sa sune bine. Poti experimenta alte valori alte setarilor, in functie de inregistrare poti obtine calitate mai mare, sau o prelucrare mult mai buna.

Alege “cu urechea”, nu respecta intocmai setarile din articol, pentru ca fiecare inregistrare e altfel, fiecare voce e altfel. Daca cel ce va asculta materialul in conditii zgomotoase, nu va intampina probleme si intelege usor tot ce se zice in material, inseamna ca ti-ai facut bine treaba si prelucrarea este utila :).

Atentie la volumul si durata la care asculti in casti (fie muzica, radio, audiobook, etc), pentru ca poate dauna auzului. Nu da mai tare decat este necesar, si nu asculta in casti mai mult timp decat este necesar.

Daca intampini probleme la prelucrarea vreunui audiobook, vrei sa completezi cu ceva acest articol, sau vrei sa ma intrebi ceva, lasa-mi un comentariu mai jos.

Suna bine! Suna tot mai bine!

Iti multumesc ca ma citesti,

Armin Fatol

PS:

  • Nu arunca electronice la gunoi, acestea se pot recicla.
  • Cumpara discurile originale, vei avea o satisfactie mai mare ascultand muzica!