Posts

Loudness War – Alege intre DINAMIC si MAI TARE

,

Loudness War in traducere romaneasca ar fi lupta pentru “mai tare“. In industria muzicala din ultimii ani este tot mai prezent fenomenul numit Loudness War, tendinta de a realiza muzica ce suna mai tare decat “concurenta”. Mai tare nu inseamna aici mai fain, cum este folosita mai nou expresia “mai tare”, ci tare ca definire a tariei sunetelor, ca volum.

Am sa fac o sinteza a unor materiale ce le-am citit eu, si am sa imbin aceasta sinteza cu experienta personala, iar la finalul articolului s-ar putea sa iti faci o parere pertinenta despre aceasta lupta pentru mai tare, si daca vei produce muzica, sa stii cum sa abordezi subiectul. Inevitabil te vei ciocni de compresie dinamica, masterizare, si impresia ca mai tare e mai bine. Daca lucrezi in cunostinta de cauza, poti alege cum vrei sa sune piesele tale.

Subiectul este mai vechi decat doar cativa ani…, este vechi de multi ani, am sa fac o scurta incursiune in subiect, sau in acest fenomen daca vrei, am sa explic cum se face si care sunt rezultatele, apoi voi trage niste concluzii si te invit si pe tine sa tragi concluziile tale, apoi sa iei decizii asupra propriilor piese.

Mai demult, prin anii ’90 ascultam muzica ce era pe atunci actuala, si muzica anilor ’80, predominant. Sigur ca erau si altele, dar astea predominau. Am inceput sa observ diferente intre cum suna pisele din ani diferiti, aveau un sound diferit. Puneam muzica pe la chefuri prin scoala generala si prin liceu, la revelioane, cu un CD-player si un casetofon sau doua. Aveam casete cu selectii, special facute pentru petreceri. Inevitabil, ca sa obtin in mod constant acelasi volum al muzicii din locul unde era petrecerea, trebuia ca piesele care sunau mai tare sa le dau mai incet, iar cele care se auzeau mai incet, sa le dau mai tare.

Nu intelegeam de ce daca eu ascult sa zicem un album pe CD la un anumit volum care imi convine, apoi schimb discul si pun un album mai recent, mai nou, acesta suna mai tare sau mult mai tare. Evident ca trebuia sa il dau mai incet ca sa ajung la acelasi volum in camera. Apoi mai tarziu prin 2004 cand am facut cursul de DJ, am invatat sa egalizez piesele in casti, adica piesa care urma sa o mixez, o pregateam inainte in casti, astfel incat sa am cam acelasi nivel de joase, medii, inalte si volum cu piesa care canta pe sala deja, astfel ca la mixaj, sa se potriveasca. Si acest lucru e cu atat mai greu de facut cu cat diferenta dintre anii in care au fost realizate cele doua piese este mai mare. De exemplu daca mixez o piesa din anii ’80 cu una din 2007 o sa am o diferenta foarte mare intre ele ca volum, si reglaje de ton .

Apoi cand am inceput eu sa compun si sa fac muzica electronica pe PC, am ajuns sa vad grafic ceea ce auzeam si nu imi explicam: diferentele de dinamica si posibilitatea mediului digital de a impinge volumul unei melodii mult prea mult in sus, comprimand dinamica enorm. Compresia dinamica este folosita in productia audio, si la interpretarile live, pe scara larga, de zeci de ani, daca aceasta se foloseste cu simt de raspundere, duce la rezultate excelente. Insa in ultimi ani “s-a sarit calul”. Si am sa iti explic in continuare cum si de ce.

Ce este Loudness War?

Pe wikipedia.org gasim ca definitie, a fi un termen peiorativ pentru concurenta de a masteriza si a realiza inregistrari cu un nivel tot mai mare al volumului. Discurile single de 7″ se masterizau cu un volum ceva mai mare, limita fiind data de mediul analogic, la care inainte de distorsiune, semnalul trece prin saturatie. Adevarata lupta a inceput insa cand mediul CD audio a inceput sa primeasca tot mai multa atentie si sa ajunga usor in casele ascultatorilor. Pe mediul digital, limita e data de mediul de stocare, aceasta fiind de 0dBFS, insa fara portiunea de saturatie, si totodata lasand loc unor tehnici noi de a ridica volumul. Pe mediul digital, ce tinde sa treaca de zero dBFS, inseamna distorsiune.

Pe un site englezesc am gasit o alta definitie, mai putin tehnica, dar care acopera excelent toate laturile implicate:

Asa-numitul “Loudness War” este o poveste fantastica, un mit modern plin de nonsens care a hipnotizat industria muzicala din ultimii zece ani – si care degradeaza in permanenta, muzica pe care noi o ascultam.

Pe un alt site am gasit o poza foarte reprezentativa, pe care am editat-o traducand textul in romaneste.

loudness war

Cum a inceput acesta batalie, si pentru ce se lupta producatorii si casele de discuri?

Chiar inainte de aparitia CD-ului audio pe piata, discurile de vinyl, single de 7″, erau ascultate in baruri la tonomat (foarte multi oameni in Romania spun tonomat in loc de automat de cafea, uneori si in loc de bancomat  🙂  – in engleza termenul este jukebox). Se credea ca daca se face o masterizare a unui material audio care sa sune mai tare decat concurenta, adica celalalte discuri din tonomat, va atrage atentia publicului si in consecinta va fi mai populara si va avea vanzari mai mari.

Oricum, posibilitatile tehnice date de redarea discurilor limiteaza posibilitatea de a comprima dinamic piesele prea mult, si de a masteriza la un volum mult mai mare decat concurenta, limitari care in mediul digital nu exista. Astfel, ca sa ridici volumul unei piese pe vinyl, ai nevoie sa folosesti un spatiu mai mare de pe suprafata discului, insa oricum la redare, acul ar trebui sa vibreze fizic mai mult, sau mult mai mult, ceea ce poate duce la distorsiuni, sau chiar iesirea acului de pe canalul de citire, adica imposibilitatea de a asculta. La acel nivel, nici corectia RIAA nu este suficienta pentru a tine lucrurile sub control. O pacaleala era marirea volumului pentru primele cateva zeci de secunde din piesa, in concordanta cu posibilitatile fizice si tehnice, si apoi revenirea la nivelul “normal”, pentru a nu ocupa mult spatiu pe disc.

Treaba se schimba radical pe mediul digital unde nu exista limitarile descrise mai sus, ci doar limita de 0 dBFS, pragul maxim admis pe formatul digital. Apar alte tehnici, unelte si posibilitati care permit in mediul digital ridicarea cu mult a volumului, fara a intra in distorsiuni, iar asta se face prin limitare si compresie dinamica. Pretul platit este desigur calitatea inregistrarilor lipsite de “viata”, lipsite de culoare, de dinamica, de umbre si lumini.

Incepand cu anii ’90 CD-urile au fost inregistrate la niveluri sonore tot mai mari, apropiindu-se vertiginos de 0dBFS, iar in anii 2000 multe din inregistrari raman departe de preferintele audiofililor, tocmai pentru ca sunt lipsite de viata, de dinamica, mergand pe noi tendinte de “mai tare”, pana in 0dBFS, sau chiar mai tare, in distorsiuni.

In 2008 a atras atentia publicului albumul Death Magnetic, al celor de la Metallica, prin faptul ca media volumului pe CD-ul audio, este peste 0dBFS, distorsionand, evident. Eu personal nu am reusit sa ascult cap-coada acest album, mi se apre obositor si nu imi face placere sa ascult astfel de distorsiuni. Prefer un album vechi tot de la Metallica, dar care suna excelent. Ai sa vezi mai jos un filmulet care iti arata exact diferentele de care vorbesc.

Avem o astfel de distorsiune si la piesa lui Nelly Furtado – Say It Right, in special pe kick-drum. Distorsiunile probabil sunt voite ca sa mareasca impresia de “tare”.

Un mic avantaj al compresiei dinamice prea mari, dar fara distorsiuni, este posibilitatea de a audia in conditii mai putin potrivite, un material audio cu mai multe detalii – cum este mediul din masina, sau un aparat de radio portabil, locuri galagioase in care asculti in casti – mijloace de transport in comun, sau chiar si acasa pe un sistem audio mai putin performant – cum sunt combinele audio, sau boombox-urile, etc. O compresie dinamica este bine venita la un audiobook, unde e important sa auzi toate cuvintele, si sa iti retina atentia, acolo nu e asa de importanta  dinamica.

Pentru astfel de auditii, care din pacate predomina, posturile de radio, sau cel putin, marea lor majoritate, aplica peste materialele emise, o compresie dinamica drastica, astfel incat se pierde o foarte mare parte din dinamica, insa repet – avantajul este ca poti sculta mai usor in conditiile descrise ceva mai sus.

Se credea in mod eronat ca piesele masterizate sa sune mai tare, ajungeau inclusiv pe radio sa sune mai tare si astfel erau mai apreciate. S-a dovedit ca nu taria piesei face din ea un hit, ci compozitia in sine, de aceea am scris la inceput ca Loudness War este un mit. Exista parerea generala ca mai tare inseamna implicit si mai bine. S-a demonstrat contrariul.

Oamenii cand compara doua piese intre ele, nu taria sunetului este criteriul de comparatie. Plus ca, asa cum ai sa vezi in video-ul de mai jos, exista piese comerciale care suna tare, sau foarte tare, insa nu sunt hituri, nu sunt mediatizate si nu sunt apreciate. O piesa proasta, degeaba suna tare, asta nu o face mai buna; in schimb daca ar suna impecabil, poate ar avea o sansa in plus, desi tot compozitia are ultimul cuvant.

Bob Katz, un inginer de sunet foarte cunoscut, apreciat indeosebi pentru masterizari, sustine ca Loudness War va apune, pentru ca iTunes ofera serviciul de streaming (difuzare) iTunes Radio. Spre deosebire de un mp3 player, iTunes Radio va normaliza toate piesele la acelasi nivel, asta insemnand ca indiferent de nivelul la care o piesa a fost masterizata, va suna la acelasi nivel cu cea precedenta.

Iata un video de pe youtube, in care poti vedea diferente de masterizate de-a lungul anilor a unei piese, poti vedea ca sunt piese care suna tare dar nu sunt renumite, vezi diferenta intre piesele vechi si noi ale Metallica, si iti faci o idee despre ce am scris mai sus.

In martie 2010, inginerul de mastering Ian Shepherd a organiat Dynamic Range Day, o zi in care lumea online avertizeaza despre aceasta problema si promoveaza ideea ca “Dynamic music sounds better” – adica “Muzica dinamica suna mai bine“. Acea zi a avut un succes moderat, dar urmatoarea, cea din 2011, a captat atentia si suportul unor firme mari din industria muzicala cum sunt SSLBowers & Wilkins si Shure precum si ingineri de sunet ca Bob Ludwig.

Poti participa si tu la aceasta idee:

http://dynamicrangeday.co.uk/

Ian Shepherd a facut un test simplu pe o piesa in 3 variante de masterizare, apoi trecuta printr-o simulare a difuzarii sale pe radio, dovedeste ca si versiunea nemasterizata, si cea masterizata “normal”, si cea masterizata “pentru radio” si distrugatoare de dinamica, la radio suna la fel. Deci nu are nici un sens sa masterizezi o piesa mai tare ca sa iesi in evidenta pe radio. In schimb daca pastrezi dinamica, va suna bine pe multe alte sisteme audio, si inclusiv pe radio.

Testul este chiar aici.

Importanta dinamicii

Dinamica unei piese este data de diferenta dintre varfurile cele mai inalte, sau tari mai degraba, si pasajele cele mai linistite. Hai sa vedem cum traducem asta in mod practic pe intelesul tuturor, si sa luam un exemplu din viata de zi cu zi.

Sa zicem ca esti in fata casei tale, si doua case mai incolo, intr-o zona linistita din oras sau la sat, cineva canta la pian sau la saxofon, intr-o camera cu ferestrele deschise. Fara sa vezi acea persoana sau instrumentul, relizezi ca este o interpretare in direct, la un instrument acustic. La fel daca o formatie canta muzica la un concert si esti cateva strazi mai departe si se aude sunetul, iti dai seama ca e o trupa care canta live, si nu este redata o inregistrare. Pe de alta parte, oricat de performant ar fi un sistem audio, daca vecinul asculta muzica tare, iti dai seama rapid de la distanta ca nu este nici trupa care canta nici cineva care interpreteaza un instrument acustic.

Diferenta intre cele comparate este data de dinamica, de acele varfuri de volum, atacuri, care fac diferenta. Uneori intr-o interpretare live diferentele intre nivelul mediu al muzicii si aceste varfuri poate fi de 20 dB sau chiar si mai mult.

Ca sa iti faci o idee despre diferenta asta, imagineaza-ti ca stai de vorba cu cineva la 1-2 metri distanta, si la un moment dat bati din palme. Bataile din palme pot avea cu 20 dB mai mult decat nivelul mediu al conversatiei.

In mod similar in muzica sunt folosite aceste varfuri, care dau o forma deosebita sunetului, o dinamica placuta urechii, si o anumita nuanta melodiei. O buna parte din inginerii de sunet se pare ca au impresia ca noi cumparam muzica pentru ca suna tare, nu pentru ca chiar ne place acea muzica. Si astfel ei cauta sa masterizeze la un nivel cat mai mare.

Daca ar fi sa inregistram acea conversatie si bataia din palme, pe un recorder digital, ar trebui ca bataia palmelor sa fie undeva in maxim 0 dBFS, ca sa nu distorsioneze, iar conversatia in sine, fiind mai mica cu 20 dB decat bataia din palme, ar fi inregistrata undeva la -20 dB.

Cum poti sa cresti un astfel de material in volum, fara sa depasesti 0 dBFS? Prin reducerea dinamicii: poti amplifica doar semnalul care se afla sub o anume valoare, iar ce este peste, ramane neatins. Astfel, poti ridica nivelul audio al conversatiei pana sa zicem la -3 dBFS, ceea ce rezulta este o dinamica de 3 dB, in loc de cea de 20 dB care era initial.

In mod similar avem inregistrari cu doar 3 dB dinamica, sau chiar si mai putin, care nu mai suna “natural”, intrumentele isi pierd din naturalete si detalii, se pierde viata unei melodii, si materialul rezultat de multe ori este greu de ascultat, obositor.

CD-ul audio cand a fost introdus pe piata, avand o rezolutie de 16 biti, promitea o dinamica de 96 dB! Asa cum o inregistrare digitala pe 24 biti are posibilitatea unei dinamici de 144 dB! Si noi, folosim 3, sau 6, sau 1… normal ca suna prost si e mai mult galagie decat muzica. Si pentru ca aceste inregistrari suna… tare, cei mai multi din ascultatori se vor arunca la potentiometrele de volum sa dea mai incet.

Cum inceputurile acestui fenomen Loudness War au fost date de cineva care a observat ca dand putin mai tare suna mai bine, si atrage atentia, s-a gandit ca daca da si mai tare e si mai bine, si tot asa.

Ridicand nivelul inregistrarii, pierzi ocazia de a obtine acelasi nivel sonor prin ridicarea volumului din potentiometrul de volum, ceea ce pastreaza si dinamica.

Multi dintre cei care lupta pentru a masteriza sa sune mai tare, gasesc ca materialul comprimat dinamic suna mai bine decat cel necomprimat. Daca ei ar lua varianta comprimata si ar ajusta volumul astfel incat sa se auda la fel de tare la auditie, ca si varianta necomprimata, probabil ca si-ar da seama ca au fost impresionati de nivelul de cantitate, volum, si nu de calitatea materialului; de fapt calitatea in acest caz tinde sa scada la versiunile prea comprimate.

Sa vorbim putin despre potentiometrul de volum al unui sistem audio.

Din punct de vedere electronic, potentiometrul de volum este un rezistor variabil, plasat in calea semnalului audio, pentru a ne permite sa controlam volumul. Daca am sunta acest potentiometru, sunetul ar disparea? O comparatie buna este un robinet pe o conducta de apa, daca l-am sunta, apa s-ar opri? Nu, ci ar curge din abundenta, maxim. La fel si cu potentiometrul de volum, fara el sunetul s-ar auzi la maxim cat poate amplificatorul, si ti-ar pune in pericol si auzul, si boxele :). Deci potentiometrul de volum il folosim pentru a da incet, nu pentru a da tare.

Deci, cand dam mai tare, acest rezistor influenteaza mai putin semnalul audio. Cu cat dam mai incet, acesta influenteaza mai mult semnalul audio, scazand calitatea. Ca urmare, ca un material comprimat, care suna tare, sa aiba un volum aparent in aceeasi incapere, cu un semnal necomprimat dinamic, va trebui sa il dai mai incet, rezistorul potentiometrului de volum afectand mai mult semnalul in calitate. Acuma… cate urechi aud diferenta si cate nu, nu stiu, dar ar trebui sa faci o proba sa asculti cu urechile tale, poate ti se pare relevant, poate nu. Diferentele se pot auzi oricum cel mai bine cand semnalele difera cu cel putin 10 dB.

Cum spuneam, compresia dinamica ajuta la auditiile in masina, sau noaptea cand nu vrei sa iti deranjezi vecinii, compresia dinamica amplifica sunetele care altfel ar fi prea incet si nu le-ai auzi. Ok, dar de ce trebuie sa distrugem inregistrarile prin compresie dinamica, nu ar fi mai bine ca player-ul sa aiba pe el un buton de copresie dinamica, pe care sa il folosim la nevoie dar sa lasam inregistrarile dinamice asa cum sunt ele in mod firesc, pentru a ne putea bucura de tot ce ofera o inregistrare de calitate, cand avem ocazia?

Chiar la un moment dat ma gandeam ca as avea nevoie ca cineva sa imi masterizeze piesele sau sa invat sa fac eu asta mai bine, asa ca pana una-alta am facut un mastering la piesele mele asa cum am stiut eu, desi credeam ca am nevoie de un mastering mai extravagant,  insa am primit o multime de complimente pentru ce am realizat pana acum, pe partea de calitate, chiar oameni care in general asculta cu totul altceva decat ce am compus eu, mi-au spus ca desi nu e ceea ce ei consuma in general, suna foarte foarte foarte bine calitativ. Ba chiar cineva s-a decis sa cumpere doar CD-uri originale si sa nu mai asculte mp3-uri dupa ce mi-a ascultat un CD de-al meu in masina sa, si asta era cu un CD produs in intregime din fisiere la 16 biti/44.1 KHz, pentru ca nu aveam alte posibilitati.

Apoi ma gandesc.. poate as vrea sa vad cum suna o piesa de-a mea masterizata de altcineva, dar pana una-alta nu as renunta la dinamica, am convingerea ca dinamica discului care nu lupta pentru Loudness War, castiga urechea ascultatorilor. Si cand asculti o muzica inregistrata, mixata si masterizata impecabil, cu dinamica si sunet clar si aerisit, ai tendinta sa iti placa chiar daca nu este in sfera ta preferata. Uneori e de bine, eu asa am patit cu muzica jazz, am mers la Festivalul de Jazz de la Garana, si acolo cand am auzit cum suna… mi-a picat falca pe jos, m-am indragostit pe loc de jazz si nu ma mai puteam desprinde, am vrut sa tot ascult.

Cateva concluzii:

– De ce sa comprimi dinamica daca nu este nevoie?
– Suna mai bine necomprimat, lasa muzica sa respire, sa traiasca.
– Sfarsitul Loudness War va insemna inceputul unei noi ere de aur in industria muzicala.
Unele cercetari arata ca nu exista nici o legatura intre “mai tare” si vanzari.
– Oamenii nu observa diferenta de volum cand compara doua melodii intre ele.
– Muzica cu dinamica buna suna mai bine chiar si pe radio, aici este dovada.
– Player-ele moderne audio, inlatura efectul de “tare” prin functia de ReplayGain.
– Cei mai multi ascultatori, vor da muzica “tare”, mai incet.

Te provoc sa nu crezi nimic din ce am scris aici si sa asculti cu urechile tale. Ia o piesa dinamica din anii ’80 inregistrata bine,  fa-i compresie dinamica, si vezi ce iese. Asculta pe sistemul tau audio o piesa a lui Chris Rea din anii ’80, si apoi asculta pe acelasi sistem la acelasi nivel, o piesa de pe Death Magnetic, sau asculta tot piese de la Metallica, una de pe Death Magnetic, alta de pe …And Justice For All. Daca comprimat este ceea ce iti doresti… comprima si fa cum consideri, eventual cere feedback ulterior daca faci pentru altii. Daca iti place dinamic si aerisit, doar de tine depinde sa produci muzica dinamica si calitativa, fara distorsiuni.

Cateva link-uri de unde am dezvoltat cateva idei pentru acest articol:

http://www.barrydiamentaudio.com/loudness.htm

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:9pv0GmlDfO8J:noisey.vice.com/en_uk/read/the-loudness-war-is-nearly-over+&cd=4&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

http://dynamicrangeday.co.uk/about/

Scrie-mi mai jos care sunt concluziile si preferintele tale, m-as bucura sa schimbam idei, ar putea fi ceva constructiv. daca ai avut parte de ceva experiente la productia sau auditia materialelor care lupta pentru “mai tare”, impartaseste si cu noi acea experienta.

Daca ai intrebari, completari, sau vrei sa imi scrii un mesaj, lasa-mi un comentariu. Daca te ajuta acest articol, scrie-mi, m-as bucura sa stiu ca am muncit cu folos.

Te poti abona aici pe site pentru a primi e-mail de la mine cand scriu cate un articol nou, trebuie doar sa completezi formularul din dreapta-sus de pe pagina, sau sa lasi adresa de e-mail in bara verde de sus :).

Iti multumesc ca ma citesti,

Suna bine! Suna tot mai bine!

Armin Fatol

PS:

  • Nu arunca electronice la gunoi, acestea se pot recicla.
  • Cumpara discurile originale, vei avea o satisfactie mai mare ascultand muzica!

Muzica, artisti, si diferentele de “sound”

Un termen greu de gasit pe net pentru ca are o multime de intelesuri si contexte, si pe care nu-l pot traduce in romaneste astfel incat sa se pastreze intelesul sau, este “sound“-ul.

De mic cum tot ascultam muzica, pe diverse sisteme, crescand pretentiile pentru fidelitate, observam diferente mari intre diversi artisti, desi cantau acelasi gen muzical, diferente intre cum suna o melodie in voga noua fata de una mai veche, sau alta si mai veche, si chiar diferente intre albumele aceluiasi artist, de-a lungul timpului.

Nu intelegeam de ce “suna ceva altfel”, desi o trupa are aceleasi instrumente folosite ca si alta trupa de exemplu, sau doua piese din acelasi gen muzical, una imi place si alta nu, desi ca muzica sunt ok, dar nu suna placut “ceva” la una din ele. Mi-am dat seama in timp ca este diferenta intre ele de “sound“, si am sa incerc sa clarific acest termen si sa vin cu cateva exemple.

Daca intelegi pe deplin acest termen, te ajuta sa stii la ce vrei sa ajungi cand faci o inregistrare audio, daca inregistrezi o pisa sau un album, sa stii cam cum ai vrea sa sune in final – oricum ultimul cuvant in materie de sound il are masterizarea, sau mai exact premasterizarea – aici vom numi masterizare procesul prin care trece un material audio dupa mixaj, inainte de a se trimite masterizarii in sine, imprimarii suporturilor pe care acesta va fi vandut, si in care se aplica pe materialul audio compresii, limitari, EQ, si altele. Este putin impropriu, dar s-a incetatenit acest termen si cei din domeniu spun pe scurt “masterizare” acestui proces. Te mai ajuta intelegerea sound-ului si cand asculti muzica, iti da cateva informatii despre perioada in care au fost interpretate unele piese/albume, despre calitatea audio, genuri muzicale, si artisti.

Ca sa facem o diferenta de sound intre doua piese e cel mai bine sa le ascultam cand ele ruleaza simultan, cand pe una cand pe cealalta. Cine are o ureche destul de antrenata, nu are nevoie sa faca asta, aude direct diferentele chiar daca face o pauza intre auditii. Diferentele de soud nu au legatura cu diferentele calitative intre mp3 si wav de exemplu, sau in general intre formatele digitale comprimate cu pierderi sau necomprimate/comprimate fara pierderi de calitate, si nici cu suportul pe care se afla inregistrarea – fie ca e analogic sau digital, diferentele de sound sunt cam aceleasi.

O conditie ar fi totusi ca sistemul de sunet sa fie acelasi, nu compari o melodie de acum 20 de ani pe un sistem de gen “boombox” cu o melodie recenta, redata pe un sistem hi-fi, sau PA. Regleaza sistemul la un nivel al volumului cat sa nu fie prea tare dar sa poti auzi clar toate detaliile melodiei. Daca ai avea melodiile pe acelasi suport – CD, PC, vinyl, orice, ar fi cel mai bine.  Pe PC se accepta pentru acest test mp3-uri inregistrate bine, cel putin la 192kbps, sau un format fara pierderi de calitate (wav, flac, ape, etc)

Chiar daca e diferenta de stilul muzical si deci de instrumente, unele acustice, altele electronice sau electro-acustice, asculta cum suna piesele ca tot unitar, cum umple camera de auditie, imaginea stereo, acuratetea cu care se aude fiecare instrument/sunet/voce, sau simte vibratia joaselor.

dieter_bohlenSunt multi artisti pe care ii poti deosebi dupa “sound“, eu am patit asta, auzeam prima oara o piesa a lor si desi nu cunosteam piesa, era sound-ul acelui artist. Uneori ii mai poti incurca, dar iti vine sa zici ca “piesa asta suna a…. ” si desi te inseli, piesa chiar se apropie de sound-ul acelui artist la care te gandeai. Unele suna la fel pentru ca au acelasi producator, desi artisti diferiti, cum e cazul Dieter Bohlen care e producatorul pentru Modern Talking, Blue System, C. C. Catch, Chris Norman, la care daca nu cunosti piesele ci auzi doar instrumentalul, posibil sa le incurci, pentru ca suna aproximativ la fel ca “sound“. Un caz similar, este piesa “One Way Ticket” a celor de la Eruption, care seamana cu Boney M, si multi chiar spuna ca e Boney M, dar de fapt au acelasi producator.

Dire+Straits+Mark+Knopfler+4O trupa cu “sound” deosebit, as zice unic, este Dire Straits care pe albumele de studio au un sound foarte placut, rezultat atat din aranjarea instrumentelor si vocilor, cat si din masterizare: fiecare instrument se aude clar fara a se suprapune peste un altul, nu este unul mai in fata decat altul, insa fiecare instrument parca iese in fata cand are de spus ceva: intre masuri – bateria, intre versuri – chitara electrica, etc, parca fiecare instrument se strecoara printre celalalte si au loc toate, sunand bine ca tot unitar, dar fiind usor de distins fiecare in parte. Copresia dinamica inexistenta sau foarte mica, a avut un cuvant de spus in “sound“-ul pieselor.

tina_turner1Asculta albumul Tinei TurnerForeign Affairs – are un sound unic in felul sau, toate piesele suna omogen, insa daca pui sa asculti o parte instrumentala e clar diferenta mare intre Dire Straits si Tina Turner, si ma refer la “sound” nu la stil muzical sau voce. Distinge fiecare instrument in parte, si asculta precizia percutiei. Suna curat, aerisit, sigur inginerul de sunet a stiut ce face acolo….

AC_DC_logoAC/DC este o trupa ce are niste piese care suna foarte bine la volum mare (in club de exemplu), chiar mai bine decat la volum mic. In timp ce puneam muzica in club, intrand o piesa de-a lor, am simtit-o altfel, suna deosebit, se aud clar instrumentele, vibreaza totul altfel, am senzatia ca au fost mixate sau/si masterizate sa sune bine la volum mare, deoarece la volum mic, daca ascult acasa in camera muzica lor parca nu ma impresioneaza asa de tare ca in club, sau ca la volum mare. Cand mergi intr-un club un “se poarta” asa ceva, incearca sa asculti diferenta intre o piesa de-a lor si oricare alta din acelasi gen muzical.

pink floydLa Pink Floyd am tendinta sa asociez albumele dupa cum suna, am impresia ca Meddle suna la fel ca Atom Heart Mother, sau The Wall ca Wish You Were Here (ca si “sound“, sper sa nu se faca confuzie ca e aceeasi muzica!), sau  The Final Cut cu A Momentary Lapse of Reason, si foarte aproape de Division Bell. Astea sunt observatii subiective, desigur, insa poti asculta si iti poti face singur o parere.

Dream_theater_majestyDream Theater iarasi au un “sound” deosebit, si aici vreau sa mentionez in special, ca sa poti face o diferenta de “sound“, asculta cele doua variante ale albumului When Dream and Day Unite care a fost re-masterizat deoarece prima varianta suna destul de prost, inginerul de sunet recunoscand ca a facut cateva greseli. Daca asculti ambele variante, o sa iti dai seama cum aceeasi piesa sau album poate suna prost sau bine, sau hai sa zicem “altfel”. In general albumele lor au forta, bateria are prezenta si conduce restul instrumentelor. Observ o tendinta la unele albume, de a comprima cam prea mult dinamica, ceea ce desi e mai tare, nu e chiar ce as vrea eu de la o inregistrare de gen. Pe motivul asta au fost discutii si despre “sound“-ul albumului Death Magnetic al celor de la Metallica, fiind prea comprimat dinamic, rezultand o monotonie ce nu atrage atentia adiofililor si melomanilor.

Pentru o comparatie poti asculta Nightwish, care suna tare, comprimat, aglomerat dar la limita – am observat ca cu cat sistemul de sunet e mai bun, cu atat suna mai aerisit – pana la urma rezultatul conteaza, daca suna bine e OK, daca nu.. nu! 🙂

Daca compari “sound”-ul Nightwish cu al celor de la Accept, ai sa auzi o diferenta mare cel putin la partea de joase/bass/baterie. Accept suna mai “metalic”, Nightwish suna mai “plin”, mai in forta, desi posibil sa iti palca ambele trupe.

madonnaMadonna este cea la care poti observa schimbari de sound de-a lungul anilor; sigur, sunt si multi altii, ea e un exemplu. Asculta diferentele intre cum suna piesele ei din anii ’80 , Like A Virgin, sau Material Girl, cum suna Frozen, apoi Music, si cum suna Celebration.

Jean Michel Jarre a realizat un sound deosebit ce parca “scoate toata zeama” din sistemul de sunet, pe albumul Aero, in special piesa Aero. Iar in final vreau sa te invit sa mai asculti inca ceva cu un sound aerisit, cald, dinamic… si anume Henri Texier TrioThe scene is clean, un albumce m-a atras ca “sound” si muzica.

Nu as vrea sa dau exemple dar vreau sa mentionez ca exista artisti care personal nu-mi plac pentru ca , desi canta fain, sau au o muzica destul de elaborata, ceva lipseste, sia cel “ceva” este chiar “sound“-ul. Fara un “sound” bun, ai sanse mai mici sa fii apreciat. Asa cum fara un baterist bun o trupa rock ramane in mediocritate.

Te astept cu un comentariu sau intrebare, si sa imi spui daca ai facut si tu vreun test si ce artisti ai ascultat testand fie scule, fie diferente de “sound“, ce te-a impresionat si ce nu.

Daca ai fi producatorul unei trupe rock, spre ce “sound” ai tinde sa mergi?

Suna bine! Suna tot mai bine!

Iti multumesc ca ma citesti,

Armin Fatol

PS:

  • Nu arunca electronice la gunoi, acestea se pot recicla.
  • Cumpara discurile originale, vei avea o satisfactie mai mare ascultand muzica!