Instrumente virtuale gratuite (VSTi Steinberg)
Instrumente virtuale gratuite, de la Steinberg.
Am observat că unii folosesc în Cubase instrumentele virtuale de câte ori au ocazia și consideră că le ușurează munca.
Alții folosesc numai instrumente virtuale, iar alții nici măcar nu s-au atins de ele.
Poate nu ai folosit niciodată, poate pentru că încă nu știi să le folosești și e un teren necunoscut pentru tine.
Sau poate că până acum tot ce ai mixat în Cubase au fost înregistrări de voce și instrumente reale, făcute de tine sau de altcineva.
Oricum ar fi, trebue să știi că ele sunt unelte ce îți ușurează mult munca, te pot inspira.
Și prin ele, îți poți dezvolta creativitatea.
Să nu mai zicem de o grămadă de avantaje din faptul că având un controler MIDI la indemână, poți cânta cu tone de sunete excelente!
De la cele ce emulează instrumentele muzicale reale, la cele electronice analogice.
Și chiar până la cele care produc sunete foarte abstracte, interesante, filmice, cu totul deosebite.
De ce e fain să folosești MIDI?
După ce interpretezi și înregistrezi în MIDI, poți foarte ușor corecta greșelile.
Plus că, după o interpretare la claviatura ta, înregistrată în MIDI, poți modifica ulterior tonul, nuanțele interpretării!
Și chiar sunetul, complet!
Dacă până acum nu ai folosit aceste unelte ce se găsesc direct în Cubase (dar și în alte softuri de tip DAW), te asigur că învățând despre ele, o să fie fain!
Ți se va deschide o întreagă lume a înregistrărilor, a sunetelor, cu noi surse de inspirație și avantaje de a crea rapid muzică.
Ba chiar poți și învăța lucruri noi, elemente despre teoria muzicală.
Poți crea sunete de la zero și astfel creațiile tale muzicale vor deveni mult mai faine.
Azi am pentru tine un video în care îți arăt cum să instalezi două instrumente virtuale gratuite.
Ambele sunt create de Steinberg (producătorul Cubase).
Ți-am arătat în acest video un pic și cum sună cele două instrumente.
Așa că dacă îți plac sunetele produse de ele, și cum tot sunt gratuite, ai putea să ți le descarci și să le folosești și tu.
Ce am nevoie ca să rulez astea două instrumente virtuale?
Ele rulează în Halion Sonic, minim versiunea 3, așa că dacă ai Cubase 10.5 sau Cubase 11, sunt aproape sigur că îți vor merge.
Știu că unii încă mai folosesc versiunea 5 de Cubase.
Este o versiune foarte bună, dar devine, pe zi ce trece, tot mai depășită moral.
Nu că nu poți face muzică faină cu acea versiune.
Dar nu îți mai merg plugin-urile și instrumentele virtuale moderne, la un moment dat.
În curând intrevăd că nici nu va mai putea rula pe computerele prea noi.
Dacă te regăsești în situația respectivă, îți recomand să treci la Cubase 11.
Este mult mai fain și mai practic – chiar și versiunea Elements este super tare, dacă nu vrei să faci de la început o investiție prea mare.
Eu, cel puțin, așa aș face.
Sunt curios să îmi spui dacă folosești instrumente virtuale – dacă ai vreunul preferat.
Iar dacă NU folosești instrumente virtuale – care este motivul, și dacă crezi că te pot ajuta în vreun fel în această privință.
Video-ul este aici: https://youtu.be/q7F_StLuL0U