Double tracking
Double tracking sau vocal doubling este o tehnică de înregistrare în care un interpret vocal sau instrumentist cântă şi înregistrează după propria sa înregistrare anterioară, aceeaşi bucată muzicală, de obicei pentru a produce un sunet mai “plin”, mai complet, cu o imagine stereofonică mai interesantă (folosind panoramarea), faţă de înregistrarea unei singure interpretări ale vocii sau a unui instrument muzical.
Seamănă într-un fel cu tehnica overdubbing; diferenţa constă în faptul că partea înregistrată este aceeaşi cu cea peste care se înregistrează, spre deosebire de overdubbing unde partea înregistrată este diferită. Efectul poate fi accentuat de o panoramare maxim stânga a uneia dintre interpretări, şi maxim dreapta a celei de-a doua interpretări. Sau nu neaparat maxim, ci într-un procent oarecare.
« Înapoi la Glosar